Paste cu sos, ca să stau liniștită la prânz

Preferatele Natalie, cel puțin pentru moment, sunt pastele. La început nu se dădea în vânt după ele, acum dacă vreau să merg la fix, fără emoții și să stau și liniștită, pentru că le mănâncă singură, îi pregătesc paste cu sos de roșii. De fapt, toată șmecheria aici este: că le mănâncă singură. Se murdărește până la urechi, le lipește pe dulapuri și pereți, le soarbe cu buzele, ce să mai, e o distracție în toată regula. Important este că le și mănâncă, și îi și plac. Le pregătesc repede și știu sigur că cel puțin jumătate de oră nu am treabă. Pot spăla vase liniștită, pot spăla pe jos sau mătura, pot scrie sau vorbi la telefon. Cineva se distrează și nu vrea să fie deranjată.

Rețeta este foarte simplă și rapidă, e și o soluție pentru zilele aglomerate. Cât pastele se pun la fiert, pregătim sosul. Pentru asta avem nevoie de ceapă, usturoi și roșii. Ceapa și usturoiul se pun la călit în ulei de măsline cu un pic de apă, apoi se adaugă roșiile tăiate cubuleț și încă un pic de apă. Se pune sare, condimente și un vârf de zahăr, cât luați cu degetele un pic, pentru a balansa gustul acrișor și acid al roșiilor. Când se leagă sosul, este gata. La final îl puteți pasa și adăuga peste paste. Acum, pentru Natalia, că este mai mare, nu îl mai pasez, ci adaug pur și simplu sosul. Dacă mai pun și alte legume în sos, îl pasez și apoi îl adaug peste paste. De aici, nu mai e treaba voastră, ci a piticilor.

Puteți adaugă în sosul de paste și dovlecei sau broccoli. Dacă cei mici iubesc pastele e o metodă bună de a adăuga în sos tot felul de legume. În felul acesta mănâncă mâncarea preferată, dar și legume, atât de îndrăgite de părinți. 🙂

Condimente adaugați ce vreți: cimbru, oregano, rozmarin, busuioc. Oricare din acestea sau chiar combinații. Dacă aveți un copil mai mare, îl puteți pune chiar pe el să aleagă cu ce vrea să își condimenteze pastele. Cred că va fi interesant pentru ei și o modalitate bună de a învăța condimentele, a se juca cu mirosurile și a petrece timp frumos împreună în bucătărie. Copiilor le place să ne ajute, se simt utili și importanți,  iar dintr-o mâncare pe care și ei au gătit-o, eu zic că sigur vor gusta.

Dacă le încercați, sper să vă placă și să aveți succes cu ele.

Poftă bună!

 

1 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *