Atunci când mi-a fost rău, m-a impresionat foarte mult felul în care Natalia încerca să aibă grijă de mine. Mă mângâia, îmi făcea masaj cu mânuțele ei mici și ușoare, se făcea că îmi pune picături în nas și urechi, râdea la minea, sărea în pat, încercând, din toate puterile ei parcă, să mă amuze, să mă facă să fiu bine. Mi-a dat la un moment dat și cu o broscuță în cap, dar m-am gândit că face parte din tratament. 🙂

Tocmai am terminat de făcut curat. Dacă vă arăt o poză, este posibil să mă întrebați dacă sunt sigură. Sau dacă mi-e bine. Ori dacă de la oboseală am început să nu îmi mai aduc bine aminte ce fac. Așa e și la voi? Eu așez jucăriile să pot da cu aspiratorul, ea în urma mea vine și le ”reașează”. Ea este genul acela, are ordine în dezordine. Să recunosc? Cam seamănă cu mine.

Se pare că sunt o gazdă foarte bună, de vreme ce timp de 3 săptămâni răceala nu a vrut să plece de la mine. Și nici acum nu mă simt prea bine. În caz că vă întrebați de ce nu am mai dat nici un semn … de asta. Nu am fost plecați prin vreo vacanță exotică, fără semnal la telefon sau internet. Am stat în pat și atunci când a fost nevoie m-am mișcat ca un zombie prin casă. Gândeam în reluare și îmi era imposibil să nimeresc tastele de la laptop.

Când o mamă răcește … păi, ar trebui să se oprească totul pentru o clipă: timpul, copilul, soțul, vecinii, mașinile de pe stradă, televizorul, pisica… nu știu, ce mai vreți voi, dar să fie un moment de liniște. Să doarmă și ea un pic. Să își întindă oasele, care o dor de parcă ar fi lovit-o trenul și târât-o câțiva metri. Să bea un ceai cald, cât este cald. Să își ia la timp medicamentele nu doar când își aduce aminte. Dar nu … când o mamă răcește, nu are ce face.

Părculeț de joacă pentru copii. Gălăgie, râsete, fetițe și băieții care aleargă, bebeluși în cărucioare. Câțiva băieții se joacă cu mașinuțele, unul dă ture cu o bicicletă iar altul învață să meargă pe trotinetă. O fetiță cântă în leagăn iar alta stă în vârful toboganului și o strigă pe mama ei, să o vadă ce sus este.

Vreau să vă las un pasaj din cartea ”Ce să le spunen copiilor ” de Francoise Dolto, în care vorbește printre altele și despre legătura copiilor cu mâncarea. Acest subiect legat de mâncare este unul care ne preocupă mult. Nu doar ce le dăm copiilor să mănânce, ci și cât mănâncă. Și eu, deseori, cred că Natalia mănâncă prea puțin. Dar, iată ce consideră autoarea cărții: un copil mănâncă pur și simplu, cât simte el nevoia și nu trebuie obligat să mănânce atât cât considerăm noi.