Anul trecut îi desenam Nataliei chipuri de oameni. Un cerc, doi ochi, un nas și-o gură. La final râdea și îmi făcea ”Bravooo”. Acum îi desenez forme geometrice: un cerc, un pătrat, un triunghi, un dreptunghi. Apoi le unim. Peste un pătrat, punem un triunghi. Adăugăm în pătratul mare ochii, pe care le numim ferestre și le desenăm sub formă de pătrate mai mici. Apoi gura, pe care o numim ușă, sub formă de dreptunghi. Facem un pas în spate și ne uităm la desen. Ce a ieșit? O casă.
Ca un copil să iubească natura, trebuie mai întâi să o cunoască. Să respire aer curat. Să se bucure de vânt. De ploaie. De curcubeu. Să vadă pomi înfloriți și flori îmbobocite, gata, gata, să se desfacă. Să simtă cum iarba îi gâdilă tălpile. Să alerge printre frunze. Să se cațere în copaci. Să stea întins în iarbă cu ochii spre stele, să caute Carul Mare și să viseze cu ochii spre cer până pleoapele-i cad grele și va adormi în sunet de greierași. Va alerga după fluturi, va asculta zumzăitul albinelor, va ține în palmă gărgărițe și le va cânta.
12 Comments