Îți mulțumesc … ție, pentru că mă citești. Știu că de obicei scriam mai multe articole despre noi și tu așteptai să citești despre aventurile noastre.

În luna martie am scris mai multe articole pentru SuperBlog, știți concursul acela de blogging creativ, și mai puține articole despre noi, din lipsă de timp. Și cu toate acestea, le-ați deschis și citit. Și vă mulțumesc. Chiar dacă nu sunt aceleași povești cu care v-am obișnuit, tot eu scriu articolele. Și mă străduiesc să nu fie doar niște advertoriale. Le scriu tot ca pe niște povești despre mine și Natalia. Ce ne-am dori, ce mi-ar plăcea, ce am descoperit interesant.

Încerc să mă pliez pe cerințele concursului, dar să nu uit de stilul meu și al blogului mei. Mă străduiesc cât pot. Nu mai durează mult și se încheie concursul. Pe 18 aprilie e gata și voi reveni doar la povești despre noi.

Mă bucur că îmi citești și aceste articole. Să știi că muncesc mult la ele și mă inspir tot din viața noastră. Să știi că le scriu pentru că mă ajută să îmi cresc blogul acesta la care țin. Să știi că le scriu ca să mai învăț câte ceva, să adun tot mai mulți cititor și chiar să mai și câștig câte ceva din pasiunea mea. Uite, în luna martie, după mult timp, am câștigat bani din două advertoriale postate pe blog. Din scrisul mei și datorită ție că ai intrat și citit.

De asta mai scriu și astfel de articole. Dar să știi că atunci când le scriu mă inspir tot din viața mea. Nici un articol nu e o poveste inventată, este o poveste reală, despre ce am făcut sau despre ce aș face.

Mai este un pic și gata … o să scriu mai mult despre noi. Mai ai un pic de răbdare. Mai intră și citește. Descoperă să vezi cum scriu și într-un concurs. Cum scriu advertoriale. Despre ce scriu.

… oricum, îți mulțumesc!

 

De o săptămână și o zi, ne bucurăm de prezența Alexiei, noua noastră nepoțică. Sora mea a devenit din nou mămică, iar Maya se adaptează la noul rol de soră mai mare. Și acum o ia de la capăt … băița și masajul, colicii, primele gângureli, nopți pierdute, primii dinții și multe, multe, întrebări. Iar peisajul este completat de Maya, care vrea și ea să îi schimbe scutecul sau să o spele, care din când în când insistă să ne spună că deși face toate astea încă nu o iubește, care nu este impresionată de somnul ei, ca să facă liniște și nici de lipsa somnului mamei ei, ca să pună mai puține întrebări. Așa pare să arate viața de mamă de doi … totul înmulțit cu doi … de la oboseală sau griji, la bucurii.

Citeste mai departe →

De obicei scriu când adoarme Natalia, la prânz. Astăzi, am deschis laptopul, mă uitam la ea cum doarme și …cumva mi s-au șters din minte toate ideile. Era o zi de miercuri, acum doi ani, la ora 17.00 când ne-am văzut pentru prima dată. Și, de atunci toată viața noastră s-a schimbat. Și a mea, și a tatălui ei. Și, atât. Ce aș putea să mai spun mai mult, ce aș putea să spun mai frumos. Îmi vine o idee și apoi multe amintiri și iar mă uit la ea.

Deci, nu știu ce să scriu. Nu știu cum să scriu despre asta. Astăzi face doi ani și … ea este puiul nostru de om minunat. Ea ne colorează viața și pereții. Ne face să râdem și să fim sensibili. Ne arată limitele și ne împinge să le depășim. Ne dă putere. Ne obosește. Ne-a mai schimbat. Viața noastră e altfel.

E minunat așa.

S-a trezit. 🙂

Săptămâna trecută am fost într-o minivacanță pe Valea Doftanei. Este o zonă de munte minunată, unde timpul se oprește în loc, liniștea parcă se aude, se simte și mai este spartă, din când în când, doar de câte un râu de munte, agitat și rece. E un loc de încercat cu copii, mai ales dacă vă plac ieșirile în natură și locurile mai liniștite.