De o săptămână și o zi, ne bucurăm de prezența Alexiei, noua noastră nepoțică. Sora mea a devenit din nou mămică, iar Maya se adaptează la noul rol de soră mai mare. Și acum o ia de la capăt … băița și masajul, colicii, primele gângureli, nopți pierdute, primii dinții și multe, multe, întrebări. Iar peisajul este completat de Maya, care vrea și ea să îi schimbe scutecul sau să o spele, care din când în când insistă să ne spună că deși face toate astea încă nu o iubește, care nu este impresionată de somnul ei, ca să facă liniște și nici de lipsa somnului mamei ei, ca să pună mai puține întrebări. Așa pare să arate viața de mamă de doi … totul înmulțit cu doi … de la oboseală sau griji, la bucurii.

Părculeț de joacă pentru copii. Gălăgie, râsete, fetițe și băieții care aleargă, bebeluși în cărucioare. Câțiva băieții se joacă cu mașinuțele, unul dă ture cu o bicicletă iar altul învață să meargă pe trotinetă. O fetiță cântă în leagăn iar alta stă în vârful toboganului și o strigă pe mama ei, să o vadă ce sus este.

De obicei scriu când adoarme Natalia, la prânz. Astăzi, am deschis laptopul, mă uitam la ea cum doarme și …cumva mi s-au șters din minte toate ideile. Era o zi de miercuri, acum doi ani, la ora 17.00 când ne-am văzut pentru prima dată. Și, de atunci toată viața noastră s-a schimbat. Și a mea, și a tatălui ei. Și, atât. Ce aș putea să mai spun mai mult, ce aș putea să spun mai frumos. Îmi vine o idee și apoi multe amintiri și iar mă uit la ea.

Deci, nu știu ce să scriu. Nu știu cum să scriu despre asta. Astăzi face doi ani și … ea este puiul nostru de om minunat. Ea ne colorează viața și pereții. Ne face să râdem și să fim sensibili. Ne arată limitele și ne împinge să le depășim. Ne dă putere. Ne obosește. Ne-a mai schimbat. Viața noastră e altfel.

E minunat așa.

S-a trezit. 🙂

Săptămâna trecută am fost într-o minivacanță pe Valea Doftanei. Este o zonă de munte minunată, unde timpul se oprește în loc, liniștea parcă se aude, se simte și mai este spartă, din când în când, doar de câte un râu de munte, agitat și rece. E un loc de încercat cu copii, mai ales dacă vă plac ieșirile în natură și locurile mai liniștite. 

Când era Natalia mică de tot, mi se părea că doar ea plânge, că doar ea are colici, că doar eu nu dorm noaptea și sunt foarte obosită, că mai e atâta timp până va crește și ne vom înțelege altfel, că doar eu m-am plictisit câteodată de stat în casă, vorbit singură, maimuțărit. Apoi, când a mai crescut, credeam că doar eu mă enervez, că doar ea nu stă locului, că doar ea astăzi devorează pastele cu sos și tura următoare nici nu mai deschide gura la ele. Pe internet, pe stradă, în parc vedeam mame perfecte cu niște copii minunați. Mai ales pe internet. 🙂

A venit, odată, primăvara. În sfârșit e soare și putem să ne spunem: o primăvară frumoasă! Astăzi este și 8 martie, al treilea de când sunt mamă. În primul an, era în burtică. Îmi aduc aminte că abia fusesem la primul control, totul era în regulă și noi foarte fericiți. Anul trecut era foarte mică. Avea 4 luni. Ne-am plimbat și am mâncat (eu) multeee bomboane, primite de la o prietenă din Germania. Anul ăsta e un pic mai mare, are un an și patru luni. O să ne plimbăm, dacă tot e frumos afară și … fără bomboane că nu am.