Eram în bucătărie. Eu spălam vase, ea picta lângă mine, pe peretele de lângă chiuvetă. La final am văzut că a pictat o inimă, de fapt. E o inimă verde. Ea este mică, nu știe că noi oamenii mari desenăm inimile roșii. Dar, așa este, inimile au orice culoare, doar inimi să fie. Și, a ales și locul perfect unde să o picteze: în bucătărie. La noi, apartamentul este open space, intri și dai cu ochii de o inimă verde, pentru că da, acolo în bucătărie este inima casei.

Am spus sau nu … pentru că se întâmplă ce azi îi place foarte mult, data viitoare să nu mai fie pe placul ei. Dacă azi i-a plăcut ghiveciul de legume, data viitoare când îi fac din nou, să fie fix ziua în care ea nu are chef să mănânce ghiveci de legume. Și, cum e mai mare, lucrurile se tot complică. Adică, acum zice clar nu, nu și îmi arată spre frigider. Eu trebuie să înțeleg: ia vezi, nu găsești altceva mai interesant, că eu nu mănânc ce mi-ai pus aici, în farfurie. Altă dată, varsă mâncarea din farfurie și apoi mi-o arată și spune gata. Adică, ce nu înțeleg? E farfuria goală, deci gata masa. Pare amuzant, dar uneori când face așa după o zi în care am măturat și dap cu mopul de nu știu câte ori, m-am jucat de-a tot ce a vrut ea, am pictat și spălat după, am dansat, am cântat, am sărit prin pat, am mai întins niște rufe, am înghețat prin parc, cât s-a jucat ea un pic la aer, am spălat vase, multe vase … îmi vine să dau cu unghiile varul jos de pe pereți. (ca să mă exprim metaforic)