Vă mai aduceți aminte de momentele acelea de la școală, când un profesor încerca să facă o glumă. Nu știai, exact, când a început, și când a terminat. Și mai ales, nu știai când ar trebui să râzi. Dar pentru binele tău puneai, preventiv, un zâmbet tâmp pe față. Exact imaginea aceasta aș vrea să o aveți în minte, când citiți următoarele rânduri. Pentru că se întâmplă uneori în viața de mamă, să fie exact ca la școală. Doar că de data aceasta, rolul profesorului este luat de karmă. Și face niște glume, de nici nu știi exact dacă să râzi sau să plângi.

Aventura 334: noi 3, 3 luni, pe 4 roți este experiența pe care am am vrea să o încercăm, cu rulota. Fără planuri prea mari să plecăm prin România și Europa, toți  trei. Să mergem unde ne duc drumurile, să cântăm, să gătim în natură, să explorăm, să vizităm, să descoperim, să fim noi trei, 24 din 24 de ore, o vară întreagă. Ar fi cea mai frumoasă peripeție de familie, cel mai lung și frumos concendiu, care ar fi povestit și repovestit prietenilor în atâtea seri reci de toamnă. Zeci de poze, care peste timp o să ne facă să râdem. ”Mai ții minte când am greșit drumul …”, ”mai știi noaptea aceea cu tunete și fulgere; ce ne-am speriat!”, ”aaa, și aici era să alimentăm greșit, de la oboseală”. Cu astfel de amintiri, probabil, ne-am întoarce din aventura noastră 334.

Dacă mă citești de puțin timp, știi sigur că sunt mama Nataliei. O fetiță blonduță, cu ochii albaștri și părul mereu ciufulit, căreia i-am construit un Palat de Vanilie, în care să gătim în voie, mi-am colorat palmele și am desenat pe pereți, am inventat povești și personaje și îi șoptesc seara la culcare să nu uite că ea este fetița care a oprit timpul.

Nu am crezut niciodată că un copil poate fi mai bun decât părinții lui. Nu are cum. Un copil este atât de bun, cât vede la părinții lui. Și atât. De unde să învețe să fie mai bun? Am auzit și eu, deseori, părinți care spun că își doresc ca ai lor copii să fie mai buni decât ei. Cred că am spus-o și eu când Natalia era foarte mică. Am stat și m-am gândit un pic la asta. Dacă un copil face ce vede la un părinte, atunci cum să fie un om mai bun decât părintele lui? Singurul răspuns pe care mi l-am dat a fost: fii tu, Otilia, un om cât mai bun, învăță să fii un om cât mai bun; bun în general, bun în ceea ce faci. Fii tu cea mai bună variantă de părinte și atunci și Natalia va fi un om bun.

Mie îmi place să mă joc. Nu am avut niciodată probleme cu asta. Nu mi-a fost rușine să mă tăvălesc pe jos, să fac ca toate celea doar pentru a o auzi pe Natalia râzând. Poate, mi-a fost mai ușor pentru că sunt o fire mai copilăroasă, îmi place să râd, să glumesc și după ce am devenit mamă, să mă joc toată ziua ”mi-a venit” ca o mănușă. Greul mai vine atunci când sunt obosită, când am avut o zi proastă în general, când mă mai lasă inspirație, dar chiar și așa, dacă ne găsim un joc, o hârjoneală ceva, timpul ne trece altfel și ne încărcăm amândouă.

Nu, nu este ceea ce credeți. Adică, dacă Natalia ar vorbi ceva mai bine, cu siguranță, ea mi-ar spune asta mie, și nu eu, ei. Ce să vă spun, când eram mică mi-au plăcut animalele, atât cât să știu câte ceva despre ele. Adică porcul face guiț-guiț, esta animal domestic, leul este regele junglei, șarpele poate fi veninos și chestii de genul acesta. Nu sunt genul cu o pasiune extraordinară pentru animale, nu știu câte feluri de șerpi sunt sau prin ce fel de climate trăiesc animalele.