Proba 29. Gala SuperBlog: despre cum ne dăm mâna la final și ne distrăm

Weekend-ul trecut am fost la Poiana Brașov, unde a avut loc Gala SuperBlog. Cu bucurie și emoții, după două luni de concurs și multe probe, după taste tocite și ideii întoarse pe toate părțile, era timpul să ne și destindem. Gala și petrecerea au avut loc la Royal Boutique Hotel unde ne-am simțit foarte bine. Chiar ne-am amuzat că am primit exact aceeași cameră, ca la Gala din iarna trecută, și ne-a dat sentimentul acela că suntem de-ai casei.

(prima mea Gală de iarnă cu soare. De obicei era cu multă zăpadă)

A fost o bucurie să ne vedem și revedem și asta pentru că dincolo de probe și competiție s-au legat prietenii și suntem o comunitate foarte faină. Am cunoscut de-a lungul participărilor la acest concurs mulți bloggeri, fiecare cu povestea lui, de la care am descoperit lucruri interesante. Nu vreau să fac o listă cu cei pe care i-am revăzut sau văzut acum pentru prima dată, deși îi citeam, de teamă să nu omit pe cineva . Le voi menționa doar pe Dana Codori, cea care a și luat Trofeul ediția aceasta, Diana, ea s-a clasat pe locul III și Violeta, ea a fost în primii 10. Toate îmi sunt dragi, cu toate am vorbit pe internet, ne citim blogurile și de multe ori aveam senzația că ne cunoaștem bine, deși nu avusesem ocazia să ne și întâlnim. Ei bine, în sfârșit, această Gală ne-a adus aproape și a fost o plăcere pentru mine să stau de vorbă cu ele.

(cu Almona, Diana și Dana. Cu Violeta nu am apucat să fac poză)

După Gală a urmat petrecerea unde,  din păcate nu am putut sta foarte mult. Un mesaj care suna cam așa: „nu știam că este așa de greu să fii tu”, venit de la soțul meu, mi-a dat de înțeles că e timpul să urc în cameră. Bateriile lui erau goale, iar ale Nataliei încă pline. 🙂

Ceilalți bloggeri au continuat petrecerea alături de Anca Chirvase și Formația Ciprian Dan.

A trecut repede Gala aceasta, dar m-am bucurat din plin de clipa prezentă și am plecat de acolo cu o energie bună.

În această ediție nu am fost finalist, dar a fost un lucru asumat de la început. Deși Dana Codori m-a tot ”certat” că ar fi trebui să scriu la toate probele, nu știu, nu a fost cea mai productivă toamnă pentru mine. Mi-am găsit greu timp și energie să scriu. Natalia începuse grădiniță, mintea îmi stătea doar la acomodarea ei la noul program, m-am simțit mai obosită, nu că acum aș fi altfel…, în fine, m-am adunat greu și am zis că nu vreau să stau deoparte, dar nu pot nici să scriu la toate probele. Așa că am ales să particip doar la unele dintre ele. În total au fost 28 de probe, iar eu am scris la 14. Chiar și așa am avut o evoluție. Am câștigat cu 100 de puncte la proba propusă de Spacer, unde am scris întâmplări din viața mea cu tehnologia, fără de care greu ne mai închipui acum viața.

A fost pentru prima dată când am luat la o probă 100 de puncte. De cele mai multe ori am luat note mari, cele mai multe peste 90 și am câștigat probe cu 99, 98 sau 97 de puncte, dar nu cu punctajul maxim. Ce nu fac, ce ar trebui să fac? Și ediția aceasta am reușit. Am scris simplu, natural, sincer, împletind povestea lor cu povestea mea. Acesta este farmecul SuperBlog, că descoperi singur, după multe încercări și întrebări, care este cheia succesului tău. Nu cred în sfaturile, pe care se aventurează unii să le transmită, despre cum să iei note mari sau să obții un loc mai bun în clasamentul final. Fiecare cred că trebuie să descopere cum să facă asta în stilul său, pentru că fiecare are o altă definiție a succesului și ”uneltele” pentru a-l atinge.

Legat de experiența aceasta de a scrie sau nu la toate probele, vă spun că e mai palpitant când lupți pentru a fi finalist. Vrei un loc mai bun în clasament, ești mai prezent în concurs. Pentru mine, după ce am luat și o notă de 100, miza s-a cam dus. Dar aici, evident, depinde de fiecare concurent.

Ca de fiecare dată, este o probă la care, după ce vin notele, spiritele se încing. Anul acesta la o probă, culmea, despre democrație, s-a produs cea mai mare nemulțumire și s-a cerut rejurizare. Nici după nu a fost mai liniște, semn că și după 30 de ani, democrația pentru noi este sensibilă. Ideea este că sponsorul probei a cerut un număr limită de cuvinte, dar la jurizare nu a mai ținut cont de asta. La rejurizare a ținut prea tare și au numărat la unele articole mai multe cuvinte.

Legat de sponsori mă bucur că sunt unii deschiși și prezintă felul în care au jurizat. Sper să se molipsească toți. 🙂 Această deschidere nu este benefică doar pentru noi, pentru a ne îmbunățăți stilul în care abordăm probele, ci și pentru ei. A comunica deschis cu cei care scriu despre tine, cred că te ajută să îți gândești mai bine viitoarele campanii în on-line.

Închei cu două povești care spun mai bine ce este SuperBlog.

În toamnă am participat la Webstock și am tot auzit această idee la majoritatea vorbitorilor: cei care au avut viziunea că on-line-ul va crește, că va fi ”ceva”, chiar dacă greu de definit ce la acel moment, sunt cei care au construit povești de succes. Sunt cei care au avut curaj și încredere și acum se bucură că au construit ceva. Claudia și Albert, în 2008, au organizat pentru prima dată SuperBlog, un eveniment deosebit în on-line-ul românesc. Au adunat laolaltă sponsori, companii și bloggeri și au dat start unei competiții, care iată, înseamnă ceva și după atâta timp. Au avut viziune, încredere și curaj. Și toți care ajung să facă parte din această competiție ajung să aibă viziune, încredere și curaj, nu doar în scris, ci și în propria lor viață.

Și pentru că doar câteva zile ne mai despart de Crăciun, SuperBlog este despre a crede, așa cum credeam când eram mici în Moș-Crăciun. Într-o seară de Ajun mă întorceam acasă de la bunici cu mama și sora mea. Între noi două este o diferență de 6 ani și câteva luni. Deci, eu eram pe la vârsta la care știam că Moș-Crăciun e o povestea, ea era la vârsta la care credea din tot sufletul în existența lui. De-odată se oprește și spune tare: ”hiiiii”. Noi ne uitam mirate la ea și am întrebat-o ce a pățit. A spus că tocmai l-a văzut pe Moș-Crăciun cum zbura pe cer cu sania lui și a coborât după blocurile care erau în fața noastră. Am râs de ea, insistând să îi spun că nu are cum să îl vadă pe Moș-Crăciun. Ea a insistat că l-a văzut. Și astăzi dacă o întrebi îți spune că ea chiar l-a văzut. Despre asta este SuperBlog. Despre a crede în pasiunea ta.  Daniel Botea, fan brânză, a crezut în pasiunea lui și când a câștigat mult dorita probă la Delaco, a simțit că a câștigat competiția. Almona, care iubește Grecia, lua note mici chiar la Christian Tour. Până într-o zi. A scris și a crezut în scrisul ei și a reușit să obțină până la urmă la o probă a lor 99 de puncte. Dana (Bibelou), care iubește parfumurile și scrie despre ele, a luat 100 de puncte la un sponsor pe care nu putea să îl înțeleagă. Și a continuat să scrie și ediția această a câștigat proba lor cu punctajul maxim. Diana, care lucrează cu Excel-uri, a crezut în pasiunea ei pentru scris până s-a oprit pe podium și a obținut locul III și Dana Codori, care și-a desenat Trofeul și a crezut din tot sufletul că poate câștiga, la finalul competiției a plecat cu el acasă.

Primul pas, pentru orice în viață, este să crezi și apoi să muncești pentru acel vis.

Dacă ți se pare tentantă povestea SuperBlog și vrei să faci parte din ea, în primăvară se dă start înscrierilor pentru următoarea ediție.

Articol scris din suflet pentru și despre Superblog, ediția 2019.

Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

4 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *