Primul gând cu care am plecat azi de la grădiniță: ”iar am uitat să îi cumpăr căciulă”

De când a început să fie mai rece afară văd mereu copii cu căciulă. De fiecare dată mă întreb prin ce sertar i-am pus căciulă, apoi îmi aduc aminte că ea nu are. Mă rog, are una, dar din aia groasă, de iarnă. Deci trebuie să mă duc pe undeva să îi cumpăr una.

Și imediat uitam, că oricum ea nu poartă. 🙂 În această dimineață la fel. Mai toți copii cu căciulă, Natalia fără. Iar am plecat cu gândul că trebuie să îi cumpăr, măcar să o întreb dacă vrea.

Noi nu am avut niciodată o relație bună cu acest articol vestimentar numit căciulă. De foarte puține ori am purtat, de obicei când e iarnă din aia ca în povești, ori sunt răcită. Am o singură căciulă de ani de zile, care încă arată foarte bine. 🙂

Natalia cam la fel. Nu îi place să poarte căciulă. Eu nu prea mă străduiesc să îi dau. Drept să vă spun, nici nu prea știu când ar trebui să îi dau. În afară de momentele acelea când e ger de crapă pietrele, nu prea știu, zău. Și de aceea nici nu insist.

Acum e rece dimineața, într-adevăr, dar nu mi se pare chiar atât de rece să îți înghețe capul. Așa că până să văd mai toți copiii cu căciulă, nu prea m-am gândit la asta.

Deci, am plecat cu gândul că ”vai, am uitat de căciulă, măcar să cumpăr una” și am încheiat ziua tot fără căciulă. Între timp a dat soarele, așa că rămâne pe mâine. Nu să cumpăr neapărat, să îmi amintesc.

Tocmai pentru că nu îl consider un articol atât de util și nici interesant, în trei ani de zile i-am cumpărat Nataliei o singură căciulă. Și pe aceea mare, trebuia să i-o ridic de pe ochi din cinci în cinci minute. Are o verișoară cu doar câteva luni mai mare ca ea, așa că așteptam să le primească de la ea. 🙂 A mai primit cadou câte una, și uite așa la cât poartă ea, ne-am descurcat. Da știți cum e, cu cât copilul crește, cu atât mai puține haine primești, prin urmare și căciuli. 🙂

Anul trecut m-am chinuit, cât m-am chinuit, să o conving să poarte căciulă. Când s-a făcut frig tare a vrut de bună voie. Semn că un copil poate și singur să simtă dacă îi este frig sau cald. Trebuie doar să îl lăsăm. Mi-am adus aminte de ce am citit în cartea Annei Bîkova, despre care am scris aici, ”Copilul independent sau cum să fii o mamă leneșă”, că un copil nu va învăța să își înțeleagă nevoile și să ceară ajutor, dacă părintele nu îi permite asta. Autoarea a făcut și o glumă pentru a le arăta părinților comicul situației, când ei cred că știu ce este cel mai bine pentru copil:

”- Petia, du-te imediat acasă!

– Mamă, ce, am înghețat?

– Nu, ți s-a făcut foame!”

Câteodată prin povestea asta văd și căciulă. Oricum, eu mă străduiesc să nu mai uit măcar să îi cumpăr una. Mai departe, mai vedem noi.

Și tot astăzi Facebook mi-a adus aminte de o postare de toamna trecută. Am folosit poza la acest articol. Natalia în variantă mai mică, cu părul mai scurt și evident, tot fără căciulă.

Ce frumoasă este toamnă. Cum să îmi stea mie capul la căciulă. Și ea să și-l bată să le poarte. 🙂

Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

 

 

2 comments

  • Raluca Anghel spune:

    Nici a mea nu poartă căciula si nici eu nu m-am omorât. Si la noi tipa lumea sa punem căciula zilele astea, dar sincer la 20 de grade, chiar nu inteleg rostul. Fa cum crezi tu si cum stii ca nu se îmbolnăvește. Treaba asta cu frigul/racitul la noi mi se pare cam exagerată.

    • Otilia spune:

      Da, sa stii ca si mie mi se pare un pic exagerata treaba asta cu racitul si frigul. De obicei nu racim din cauza virusilor? Nu neaparat a frigului, asa nu ar trebui sa raceasca nimeni vara. 🙂
      Si cred ca daca ii imbracam asa gros, sunt mai multe sanse sa se imbolnaveasca mai des.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *