Mai ușor termini facultatea, decât să pui mănuși cu degete unui copil

De-a lungul timpul, de când sunt mamă, au fost câteva lucruri care m-au scos din minți. Bine, multe scot din minți o mamă, dar sunt unele care intră în categoria: fix astea mai lipseau. V-am mai spus de pachetul de șervețele umede. M-am certat de câteva ori cu el. Nu știu cum sunt puse acolo, dar când vrei să scoți unul, unul singur, ies mereu mai multe. Și nu poți să le separi, și te încurci în ele și doar un țipăt plin de nervi spre pachetul acela de șervețele îți mai poate regla pulsul. Fix când e mânjit până în dinți, când e groasă rău și ai nevoie doar de un șervețel umed amărât, nu poți să îl scoți, pur și simplu.

Apoi mai sunt acadelele. Nu înțeleg cum le-au putut împacheta, ca nici o mamă să nu le poată deschide ușor din prima. Eu înțeleg că nu sunt bune. Atunci nu le mai faceți, nu le împachetați așa de să ne treacă toate celea. Știți cum face un copil cu o acadea în față? Și o mamă care chiar nu știe de unde să înceapă să o deschidă și cum? Dacă ați ști, le-ați împacheta uman.

Și de sezon… mănușile cu degete. Mă trec toate transpirațiile. Și cu cât e mai frig afară și bate vântul din toate direcțiile, cu atât mai greu nimerește fiecare deget la locul lui.

Nu știu voi, dar eu o dată la un milion am reușit din prima să îi pun mănușile cu degete, la ambele mâini.

E ceva… cum să zic. Ori degetul mijlociu cu inelarul nu vor să se despartă, ori ală mic pare de negăsit. Nu, când pui mănușa nu mai ies degetele la numărătoare.

Prima dată respir adânc. Zic hai să ne concentrăm. Nu iese. Zic deschide mâna, așa cu degetele și numai hop, bagi mâna în mănușă. Nu. Se blochează mănușa, se… nu știu ce se întâmplă, dar nu iese.

Apoi mă cert cu mine, în mintea mea desigur: băi, da chiar așa, nu ești în stare să pui niște mănuși cu degete unui copil. Da ce-i așa mare scofală, da cât să fii de neîndemânatică. Și ce te enervezi așa. E vina copilului că nu poți tu?

Apoi mă cert cu copilul, în mintea mea desigur, de asemenea: da chiar nu poți să nimerești degetele. Le pui așa încet. Da ce o fi așa complicat? Pentru că te grăbești de aia nu îți iese! Doamne, oare are ceva copilul?

În tot timpul acesta mai încercăm, eu mă enervez, ea se enervează, zice gata că nu îi mai este frig, nu mai vrea nici o mănușă. Eu că nici nu vreau să aud.

Și la final de tot mă gândesc: nu gata, ia hai acasă, ce tot atâta. Și victorie, reușim. Dar, nu, nu-i simplu de loc. La câte lucruri ne stresează zi de zi, fix niște mănuși cu degete pentru copii ne mai lipseau.

1 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *