Sunt o mamă leneșă – recenzia cărții

Vă spuneam acum ceva timp că am cumpărat cartea Annei Bîkova ”Copilul independent sau cum să fii o mamă leneșă” și după ce o citesc o să vă las câteva ideii din ea. Ei bine, am citit cartea și mi-a plăcut foarte mult. Atunci când am cumpărat-o, m-a atras titlul. Bănuiam la ce se referă și autoarea confirmă chiar de la început. O mamă leneșă nu înseamnă că nu este implicată, că stă pe canapea și se uita la televizor fără să îi piese de proprii copii. Nici vorbă! O mamă leneșă înseamnă, pe scurt, să nu faci în locul copilului tău, ce poate el. Să îi dai independență, să îl ajuți să capete încredere în el, să caute singur soluții la probleme.

Anna Bîkova este pedagog și psiholog, devenită cunoscută după un articol: ”De ce sunt o mamă leneșă.” Tema educării independenței la copil, atinsă de autoare în articol, a fost discutată extrem de aprins. De la acest articol a apărut și cartea, care dezbate pe larg acest subiect.

Încă de la început Anna Bîkova precizează că o mamă leneșă nu este una care nu se implică. A fi o mamă leneșă nu înseamnă că stai pe canapea și te uiți la televizor, în timp ce îi lași pe copiii tăi să se joace singuri. Din păcate, unele mame asta au înțeles, iar autoarea a precizat că ar vrea ca inițiativa ei la independența copilului să nu fie interpretată ca o indulgență. ”E bine când un copil poate să-și ocupe singur timpul și să se descurce, dar e rău dacă e mereu de capul lui. În fundamentul său ”lenea” mamei trebuie să cuprindă grija pentru copii, nu indiferența.”

Pentru a înțelege și mai bine la ce se referă a fi o mamă leneșă, Anna Bîkova dă un exemplu, oarecum amuzant, dar din păcate și trist:

”- Petia, du-te imediat acasă!

– Mamă, ce, am înghețat?

– Nu, ți s-a făcut foame!”

Dacă facem noi mereu lucrurile în locul copiilor, dacă avem impresia că noi știm mai bine de ce au ei nevoie și le ghicim mereu toate dorințele, multă vreme acesta nu va învăța să-și înțeleagă nevoile și să ceară ajutorul.

A fi o mamă leneșă exact asta înseamnă: să îl lași să încerce singur, să mănânce singur, să se oprească din mâncat când consideră că s-a săturat, să descopere singur.

Să fii acolo lângă el, dar să îl lași pe el să încerce.

De asemenea, autoarea ne sfătuiește să nu cădem în extrema cealaltă. Adică, dacă un copil ne cere ajutorul, noi să îl refuzăm. Ideea este doar să nu sufocăm copilul de hiperprotecție.

O altă idee foarte interesantă este aceea că pentru o mamă copilul nu trebuie să se afle pe primul loc. Pe primul loc trebuie să fie ea. Este șocant când citești asta, nu-i așa?

Adică cum? Copilul este cel mai important. Da, dar nu trebuie să uiți de tine. Peste 10-15 ani când copiii vor fi mari și vor pleca de acasă o să ajungi să te întrebi: ”Dar cum să trăiesc eu fără copii?”, ”Și ce vor face ei fără mine, când s-au obișnuit ca mama să gândească, să facă și să ia decizii în locul lor?”

Autoarea explică ce înseamnă a te pune pe primul loc. Ea spune că în afară de copil, există și ea, are un soț, un serviciu, prieteni, pasiuni, familie și că uneori nu toate dorințele copilului trebuie îndeplinite imediat.

De exemplu:

”- Mamă, toarnă-mi și mie ceva de băut!

– Acum, iubirea mea, să termin scrisoarea și o să îți pun apă.

– Mamă, adu-mi foarfeca!

– Acum nu pot pleca de lângă aragaz, se arde mâncarea. Așteaptă puțin.”

Copiii se nasc cu dorința aceasta de a fi independenți, dar cu cât cresc le tot spunem lucruri de genul acesta:

”- Mă îmbrac singur!

– Nu, tu o să te chinui mult timp.

– Merg singur!

– Nu, o să cazi, dă-mi mâna!

– O duc singur!

– Nu, o s-o scapi!

– O deschid singur!

– N-o să poți!”

Și uite așa copilul, treptat, își pierde înclinația spre independență. Va ajunge să creadă că nu știe nimic, că nu poate și nu mai are nici un rost să încerce. Mai bine fac părinții în locul lui.

De foarte multe ori părinții, spune autoarea, se întreabă când este potrivit ca un copil să facă ceva. Oare poate să mănânce singur? Oare poate ține șurubelnița? Și tot așa. Sfatul ei este să îi lăsăm pe copii să încerce, pur și simplu. Dacă vedem că se descurcă, înseamnă că sunt pregătiți și e momentul potrivit. Noi trebuie doar să le fim alături să le veghem siguranța.

Anna Bîkova ne încurajează chiar să îi lăsăm pe copii să greșească. ”Dacă urmările greșelilor nu pun în pericol viața și sănătatea, puteți fi de acord cu el, știind dinainte că va greși: Bine, încearcă. Dacă-l lipsiți pe copil de experiența propriilor greșeli, în același timp îl lipsiți de posibilitatea de a analiza, de a trage concluziile, de a prevedea, de a-și îndrepta greșelile, în cele din urmă.”

Data viitoare când ne vine să îi spunem copilului ”nu ai voie”, autoarea spune că ar trebui să ne gândim înainte să rostim asta de ce? De ce considerăm că nu are voie? Să nu lăsăm acest ”nu ai voie” să limiteze dezvoltarea copilului. Trebuie să îl lăsăm și pe el să își apere punctele de vedere.

Atunci când copiii ne spun că ”nu pot” și ar dori să facem noi în locul lor, ar trebui să le răspundem cu: ”Fă așa cum poți. Apoi o să corectăm asta împreună.”

Mie mi-a plăcut această carte, scrisă simplu, cu multe exemple care au rolul să te facă să înțelegi ce important este să crești un copil independent.

S-ar putea să speli mai mult podelele dacă îl lași să mănânce singur, să dureze mai mult până ieși din casă, dacă se îmbracă singur, dar ce contează cel mai mult? Să fie curat în casă? Sau să ai un copil care învață să se descurce?

”Singura și cea mai importantă misiune a părinților este aceea de a-l învăța pe copil să fie independent.”

Cartea Annei Bîkova este alcătuită din trei părți:

Partea 1: De ce sunt o mamă leneșă? – unde explică pe larg la ce se referă când spune ”leneșă” și de ce este bine să fii o astfel de mamă.

Partea 2: Deprindere simple- aici autoarea expune mai multe probleme cu care vă puteți confrunta în viața de părinte: adoarme greu, nu mănâncă singru, nu își strânge jucăriile, etc. Oferă exemple și soluții.

Partea 3: Independența ca trăsătură de caracter – aici explică pe larg ce important este să ai un copil independent și cum îl poți ajute pe drumul acesta spre independență. În această parte vorbește despre educația în stilul coaching și oferă câteva exemple despre etapele de bază ale coaching-ului.

Cartea este de la Editura Paralele 45 și o găsiți pe internet, eu am cumpărat-o de pe Libris.ro.

O să vă ajute foarte mult această carte și o să vă încurajeze să aveți încredere în copii. Sper să vă placă și să fie utilă pentru voi.

Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.

 

 

 

 

17 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *