La începutul săptămânii am fost la București și până ne-am reîntors acasă, din oraș au fost strânse luminile de sărbători. Eu nici nu am observat, până într-o seară când Nataliei i s-a părut că lipsește ceva. Ieșisem la cumpărături și dintr-o dată aud: ”hiiiii” și a început să plângă. Mi-a luat ceva timp să înțeleg ce s-a întâmplat așa grav. Ea tot repeta, dar cum plângea înțelegeam greu. Ea mă tot întreba de ce nu mai sunt aprinse luminițele ei de sărbători, pentru că, în caz că nu știați, erau puse special pentru ea. Cel puțin asta a înțeles ea. 🙂
Și acasă s-a supărat și a plâns când am scos bradul. De fapt, când s-a prins ea că îl scoatem, dar nu îl mai aducem și înapoi. Cum ne-am apucat de renovat de pe 2 ianuarie, l-am scos repede. Ea a văzut toată casa deranjată și bradul pe balcon, așa că era încă liniștită. Când însă a dispărut bradul din balcon, a început să plângă. Singura explicație care mi-a venit, așa brusc a fost: ”l-am dus înapoi la el acasă, în pădure. Vine înapoi la următorul Crăciun. Acum vine Iepurașul de Paște.” Atât am putut și eu la acel moment. La câte informații i-am dat în mai puțin de un minut, s-a uitat la mine bulversată, atât de bulversată că a uitat să mai plângă.
Oricum, eu o înțeleg. Că și mie îmi vine să plâng că sunt gata sărbătorile. Singura diferență dintre noi două este că eu am învățat să țin pentru mine unele supărări, iar ea este foarte sinceră.
Până și sărbătorile pe rit vechi au trecut, până la următoare vacanță, ohooo, nici să nu ne gândim acum, rezoluțiile de la început de an sunt deja uitate, gata, totul a revenit la normal. Apropo, mai știți de ele? Deci, unde sunt luminile de sărbători? Aveți voie să lăcrimați. 🙂
Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
