Știți câte pot să fac cu o mână? Tot. Aproape tot. Înainte să am un copil când vedeam pozele alea haioase cu mame, cu un copil într-o mână și cu cealaltă făcând tot felul de alte lucruri, mi se păreau un pic exagerate. După ce a apărut Natalia, sunt ca în acele poze haioase.
Cu Natalia într-o mână și cu cealaltă:
- Am scris. Era o vreme în care dormea bine ziua doar dacă era în brațe. Așadar, două ore cât dormea tot ce făceam era în vârful patului, cu ea într-o mână. Am scris mult așa. Nu pentru blog, lucram la ceva pe atunci și eram și presată de timp, așa că era momentul cel mai potrivit cât ea dormea. Am învățat să scriu foarte bine și cu o singură mână. 😊
- Am mâncat și gătit; pentru că vrea să vadă, să fie acolo, e curioasă. Așa mamă, așa fiică. Aș putea eu să mă supăr pe ea? E ca și cum m-aș supăra pe mine.
- Am fost la baie; pentru că era o vreme în care noaptea se trezea des, la fiecare mișcare a mea, dacă nu eram lângă ea plângea foarte tare și încerca să plece din pat. Era mică și îmi era frică să nu cadă, așa că o luam cu mine la baie, în brațe, și noaptea.
- Am dat cu aspiratorul pentru că pur și simplu nu mai voia ea să stea pe jos și eu voiam să termin odată.
- Am șters cu mopul cam din același motiv de mai sus.
- Am strâns rufe și am întins rufe; pentru că voia să se agațe de sârme și să se joace cu ele.
- M-am îmbrăcat, încălțat, aranjat, cu ea lipită de mâna cealaltă.
- Am dansat, jucat, cântat, mers… și mers mult, aproape o vară pentru că nu a stat în căruț.
Multe, acestea sunt doar câteva care îmi vin în minte. Multe dintre ele sunt acum amintiri și îmi vine să râd. Atunci, clar, nu. Acum doarme bine și ziua și noapte. Nu am făcut eu nimic. Doar a crescut ea. Se joacă singură, merge singură, dansează singură, stă în tricicletă, nu mai cere mereu în brațe ci mai rar. Din nou, nu am făcut eu nimic, ci timpul. Suntem tot mai bine. Și ea tot crește. Și vom fi tot mai bine. Apoi începe adolescența. 🙂 Iar eu; eu tot cu o mână fac mai multe. Din obișnuință. 😉
