E luni, așadar e timpul pentru poezie, cel mai frumos mod de a ne începe săptămâna. A venit momentul lui Virgil Diaconu, poet pe care l-am și cunoscut la Toamna Bacoviană, anul trecut. ”Arați ca o poetă” mi-a spus. ”Nu scriu poezii”, i-am răspuns timidă.
Încă nu scriu poezii. Încă nu ne-am întâlnit pe aceeași stradă. Suntem departe. Poate doar arat ca o poetă, cum a spus poetul … dar gândurile nu mi se așează deocamdată în rime.
Cu gândul la acea întâlnire frumoasă, cu ”Prințesa cu fluturi” cu autograf, lângă mine, vă recit:
”În ultima vreme,
floarea de liliac trece foarte rar pe la mine.
Asta nu mă împiedică să împart camera cu ea,
surâsul și brațele goale.
Pentru tine am îmblânzit balaurul,
prințesă de lapte printre cadavrele nopții!
Azi-noapte te-am visat cu un fluture albastru în palmă.
Cred că eu eram fluturele acela.
Ai grija să nu-l strivești!
Sufletul meu albastru este în palmele tale!
(Prințesă cu fluturi)
