Pe la exterior sunt ok. Da, știu, mai îmi spun unii care mă văd după o lungă perioadă. Nu m-am îngrășat, nu am devenit adeptul vreunui stil ciudat de îmbrăcăminte, nu mi-am tras o culoare roz bonbon la păr, merg la fel, zâmbesc politicos … totul pare la fel. Doar că uneori înăuntru nu e la fel. Creierul le dă pe toate pe repede-nainte. Mi se derulează toate cu o viteză cu care nu le pot cuprinde. Sunt multe idei grămadă într-un cap ce mare din ce în ce mai mic. Le văd pe toate și în același timp nimic. Aud tot, dar nu știu să îți spun ce mi-ai spus. Am o mie de gânduri în același timp dar nici unul nu mi-e clar. Nu, nu o iau razna. E doar un moment aglomerat înăuntru. Le-aș face pe toate dar și nimic. Doar aș sta. E o dezordine sus la mansardă. Sunt alandala aruncate toate câte au fost. Și mi-e lene să intru să fac curat. Pur și simplu m-am obișnuit să îmi vâjâie așa capul. Să fie agitație și uneori ceață. Uit și lucrurile pe care nu le știam.
Dar e bine… cât încă pare în regulă pe exterior. Că doar nu am să invit pe nimeni chiar acum înăuntru. Nu am chef de musafiri.
Toți părem așa ok de la depărtare, de unde și vorba ”de departe ceva și de aproape nimic”. Trecem unii pe lângă alții, ne uităm la ce vedem și credem că e ok. E ok pe dracu. Da, e suportabil. De ce să ne mai încurcăm cu gândurile tuturor? Sunt destul de zgomotoase ale noatre. Nu e neapărat egoism. E auto-apărare. E mai suportabil ”oare la ce se gândește” decât să cărăm după noi răspunsul.
