Radu Cosașu spunea că și un articol de ziar poate fi o nuvelă. Mă gândesc de fiecare dată la asta, de câte ori scriu pentru ziar și nu pe blog. Trebuie să așez cuvintele cu pasiune, din pasiune. Nu îmi iese încă fiecare articol ca o nuvelă. Din grabă. Din lipsa talentului desăvârșit. Din multe alte motive. Și de aceea mai scriu din când în când pe blog. Aici îmi curg cuvintele altfel. Aici nu mă preseaza timpul. Aici mă simt mai liberă. Oarecum în văzul tuturor, dar m-am obișnuit. Și îmi asum. Aici sunt mai sinceră și mi-e drag de mine așa.
Am scris despre multe. Plăcute sau nu. De bine și de rău. Opinii, când și când. Întâmplări redate cu sau fără suflet. În funcție de subiect și dorință. Toate ar fi trebuit să iasă nuvele, dar sunt doar articole cu un nume dedesubt. Un nume fără față. Un nume care trece pe stradă, pe lângă oamenii despre care scrie.
Pe blog nu mă simt doar un nume trecut cu Caps Lock sub un articol. Aici mă simt eu și mă scald în fiecare frază. Totul e cu ghilimele pentru că citez din sufletul meu. Citez din bătăile inimii mele. Citez din gândurile infiltrate în celulele creierului.
Așa îmi doresc să scriu. Fiecare articol o nuvelă. O poveste. O ”ceva” ce ai tot citi cu drag.
Dacă aș vrea să pot să scriu ca cineva, ca Radu Cosașu aș vrea. Fie articole de ziar, fie proză scurtă, nuvele … nu contează. Să pot ține așa de bine cuvintele astea, încât, după ce le dau drumul în lume să se ducă lin și spre suflet.