Oare de ce mă enervează?

Într-o vreme credeam eu în naivitatea mea, că atunci când mă enervează cineva, este simplu, enervant. Apoi ce să vezi: am citit eu în cărțile mele de parenting, că de fapt, când cineva te enervează s-ar putea să nu fie despre el, ci despre tine.

????

Prin urmare, atunci când te enervează ceva la copil, s-ar putea să nu fie ceva la el, ci ceva la tine. Poate ai observat și tu că uneori un lucru pe care îl face te enervează și alteori, exact același lucru, nu. Pentru că, se pare, are mai multă legătură cu tine.

Ce să vă zic, nu sunt expertă la asta, încă mai încerc să înțeleg ce vrea să spună specialistul.

Până mă  lămuresc, mă chinuie o întrebare: oare de ce mă enervează?

Să vă zic și ce. Are Natalia un moment când se amuză foarte tare, iar eu nu. Este atunci când mă imită.

Ce spun eu, spune și ea.

Hai la masă!

Hai la masă!

Hai să te speli!

Hai să te speli!

Ești o năzdrăvană.

Ești o năzdrăvană.

Tu mă imiți?

Tu mă imiți?

Și ar putea să o țină așa mult și bine. Ea se distrează și când o văd că râde, încerc să mă prefac că îmi place. Dar în interiorul meu, mă cam enervează.

Oare de ce mă enervează? Ce vrea să spună asta despre mine?

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *