A pictat o inimă. Fără să știe că e o inimă. Așa a ieșit. E prea mică să știe cum arată pe un perete, o inimă pictată. A făcut-o cu verde, galben și albastru. E prea mică să știe că noi, oamenii mari, de obicei colorăm inimile cu roșu. Când va ști, voi ști și eu că a crescut mare.
Experimentează. Lumea este fascinantă și are atâtea de descoperit. S-a jucat cu tot felul de cuburi de construit și alte jucării asemenea. A trecut acest moment. S-a jucat cu un bebeluș, pe care îl hrănea cu biberonul și cu o păpușa care cânta, până a descoperit un autobuz mic pe care l-a plimbat peste tot. Pe jos, pe pereți, pe dulapuri. A primit un roboțel, pe care iar l-a plimbat prin toate camerele. Acum îi place să se joace cu mingiile.
În tot acest iureș printre jucării, plăcerea pentru pungi, cutii, pietricele, bidoane și perdele după care se ascunde, știți celebru cucu-bau, care cucerește orice copil, a rămas neschimbată. La fel și plăcerea pentru pictat. Probabil, pentru că se poate murdări cât vrea. Și la final bonus, face și baie. Cunoașteți și plăcerea pentru apă a celor mici.
Plăcerea ei pentru pictat, o folosesc eu, în avantajul meu. Când e prea mofturoasă, când nu putem ieși la plimbare, pentru că e prea urât afară, când vreau să respir o secundă-două 🙂, îi dau să picteze. Alegem un perete liber și start. Să curgă cu imaginație.
Într-o zi a pictat o inimă. Una verde, cu galben și albastru. Am zâmbit. E mică să știe că e o inimă și că ar trebui să fie roșie. Acum trăiește momentul în care crede orice, are curaj, creativitate pură, iar lumea are ce culori vrea ea. Acum nimic nu trebuie. Și mai are câțiva ani din aceștia minunați în față.
Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
2 comments