De trei ani îmi tot spun: lasă că va crește și va fi mai bine. Nu am ajuns acolo. Nu am ajuns încă la vârsta asta de aur. Deci, nici la trei ani. Sigur, sigur, mai am răbdare, cum să nu.
Când era mică plângea cât putea ea de tare când o îmbrăcam. Vă dați seama cum era iarna când aveam să îi dau atâtea haine. Curgeau apele de pe mine și eram deja obosită. Nu îmi mai trebuia nici o plimbare. Îmi spuneam în gând: lasă că va crește și va fi mai bine. Nu știu ce să spun despre asta. Acum nu se mai îmbracă cu orice. Ducem lupte grele de convingere de fiecare dată când trebuie să iasă din casă.
Ieri s-a dus la grădiniță cu o pereche de pantaloni cu două numere mai mari și nu pentru că sunt eu o mamă inconștientă sau atât de zăpăcită încât să nu mai știu cu ce să îmbrac copilul. Bine, pe ici pe colo mai sunt și un pic din toate astea, dar de data asta pur și simplu, sincer, nu am mai avut chef să ne certăm. Du-te cum vrei. Tu rămâi fără pantaloni… Nu am rezolvat oricum mare lucru. Dimineață tot în papuci sport a plecat, în loc de cizmulițe.
Haine mov, să nu vadă așa ceva. De unde am tras concluzia că nu îi place această culoare.
Jucăriile aruncate prin casă, pe care ori te faci că nu le vezi, ori le ocolești. Și de această dată îmi spuneam că va crește și va înțelege. Eu îi tot spun și la un moment dat, miracol: va fi și la noi în casă ordine. Încă nu am ajuns la vârsta miracolelor.
Într-o zi m-am enervat pentru că după tot felul de explicații ea tot nu a vrut să își strângă jucăriile de pe covor și i-am spus că i le arunc. În româna ei stâlcită a spus: aruncă. Și chiar le-am aruncat. Nu a avut nici o problemă.
Într-o dimineață a fost foarte supărată că s-a topit zăpada, singura mâncare pe care o cere este ciorbă, seara se termină cu nu vreau să dorm, iar dimineața cu nu vreau trezesc, nu bec, nu copii.
Ce să zic… nu am ajuns acolo, dar eu mai sper. Nimic nu mă face să îmi pierd speranța. 🙂
Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
😂😂 şi s-ar putea spune că sunteți în parametri normali. Nu vreau să-ți stric speranța, dar al meu, la 4 ani s-a dus la grădi cu costumul de Spiderman şi în vară cu cizmele de iarnă. Diminețile şi serile tot aşa sunt. Ah, dar mai este şi cerutul apei fix înainte de culcare. Sau foamea care-i păleşte tot atunci, deşi au mâncat cu o oră înainte…
Ahaaa, am inteles subtilitatea. Deci mă astept…, mă aștept și la mai multe. :))))
Ma bucur ca ai rabdare, timpul le va rezolva pe toate 🙂
Nu am chiar tot timpul, dar mă straduiesc. Mă gândesc la ceva comic, ca să îmi treaca. 🙂
😀 Foarte tare ma mir ca nu te a intrebat de jucarii…Luca cand e cu mine acasa ma intreaba daca azi e gradinita inchisa??ii spun nu hai ca tre sa mergem da stai ca nu pleaca pana nu mananca iaurtu lui de dim.🤦♀️ dupaia da discutii ca trebe sa se spele pe dinti 🤭 si pe la 8,30 iesim si noi din casa💪…Nu stiu cum reuseste taicasu sa ajunga la 8 fix la gradi si la 8,10 la birou
Cred că din orgoliu nu m-a intrebat de jucarii. S-a facut că ploua, numai sa fie cum vrea ea. Da, si noi avem unele dimineti cu lacrimi, legate de imbracat. Se inchide in camera, pune capul pe rafturile dulapului si plange cu lacrimi de crocodil. :))))
Cred ca ii da cu ignore. :)))) Se fac ca nu ii aud. :)))
O sa-ti amintesti cu nostalgie mai tarziu de toate astea. O sa vezi 🙂
Sunt sigura că de unele lucruri imi voi aduce aminte cu nostalgie. 🙂