Nu, nu este ceea ce credeți. Adică, dacă Natalia ar vorbi ceva mai bine, cu siguranță, ea mi-ar spune asta mie, și nu eu, ei. Ce să vă spun, când eram mică mi-au plăcut animalele, atât cât să știu câte ceva despre ele. Adică porcul face guiț-guiț, esta animal domestic, leul este regele junglei, șarpele poate fi veninos și chestii de genul acesta. Nu sunt genul cu o pasiune extraordinară pentru animale, nu știu câte feluri de șerpi sunt sau prin ce fel de climate trăiesc animalele.
Avem în familie un verișor, super mega gica tera pasionat de animale. 🙂 A luat el toată pasiunea pentru animale alocată neamului nostru, asa că pentru noi a mai rămas puțină. Era genul de copil care de Crăciun nu își dorea jucării sau dulciuri, ci atlase de zoologie. Dăăă… Cam râdeam de el. Dar acum cine e doctor în animale? Da, exact, ați ghicit ușor. El este la doctorat, super tare, iar eu, ce să zic, acum mănânc niște ciocolată roz și scriu pe un blog. Am putea spune că sunt un pic în avantaj datorită ciocolatei roz. Adică el sigur nu a mâncat din asta. Nici nu cred că știe că există. 🙂
Când eram mici ne jucam împreună de-a muzeul de animale. El avea exponatele. 🙂 Gândaci și gâze prinse de pe dealuri. Eu eram fetița care vindea biletele. Ați înțeles repede rolul meu la muzeu, primit în funcție de performanță. 🙂
Dăm timpul pe repede înainte, știți ca în bancul cu calul prin deșert (dacă tot vorbim de animale), deci galop, galop, galop până în zilele noastre. Hai să o învăț pe Natalia animalele. Din cărți, de pe carduri, am fost și pe la zoo.
E o întreagă aventură. Eu nu îi înțeleg câteodată pe aștia care fac animalele pentru copii. Serios, pentru un părinte puțin pasionat de ele, să își dea seama repede ce sunt unele animale, ca cele din imagine de exemplu, este o mică încercare. Adică, așa arată un hipopotam? Celălalt e melc.
Iar animăluțul acesta, habar nu am ce este. Noroc că folosim această carte pentru dezvoltarea motricității. 🙂
De la nașii ei, printre altele, a primit cadou de Crăciun niște incastre. Îl avem pe acesta cu animale marine. Sunt marine, nu?
Hai să învățam animalele marine, Natalia! Și, eu îi dădea câte una, îi spuneam ce este și ea trebuia să le potrivească. Avem următorul animal marin.
Doamne, că nu îmi venea deloc numele lui. Tot îl lăsam mai la urmă, poate, poate, îmi aduc aminte totuși numele lui. Apare soțul meu. Cât Natalia potrivea alt animaluț, îl întreb un pic în șoaptă și un pic disperată: ”cum se numește chestia asta?” Iar Natalia răspunde senină fără să ridice măcar privirea de jos: Octopus. El nici măcar nu a apucat să răspundă.
Soțul meu și acum mai râde. Eu sunt super praf. Hai mai degrabă, mama, să învățăm animalele! 🙂
Concluzie: știți când eram mai mici și nu voiam să învățăm câte ceva, iar părinții ne certau și ne spuneau să punem mâna să învățăm că nici nu știm când avem nevoie? Ei bine, când suntem părinți avem nevoie.
Sursă foto: Pexels. com
