Sunt pe mâini bune

Atunci când mi-a fost rău, m-a impresionat foarte mult felul în care Natalia încerca să aibă grijă de mine. Mă mângâia, îmi făcea masaj cu mânuțele ei mici și ușoare, se făcea că îmi pune picături în nas și urechi, râdea la minea, sărea în pat, încercând, din toate puterile ei parcă, să mă amuze, să mă facă să fiu bine. Mi-a dat la un moment dat și cu o broscuță în cap, dar m-am gândit că face parte din tratament. 🙂

Deși mamele nu ar trebui să se îmbolnăvească, din păcate, uneori se mai întâmplă. Natalia nu înțelegea de ce nu mă mai joc și mă tot striga. Când a văzut ea că nu este chip să mă dau jos din pat, a venit  la mine. Mi-a rupt sufletul cum încerca ea să aibă grijă de mine. Mă dădea cu cremă, mă masa pe mâini, se mai făcea că îmi pune picături în nas și urechi, că mă dă cu uleiuri de imunitate, așa cum fac eu cu ea. Râdea la mine, mă mângâia pe cap și tot îmi spunea ”da, da” și iar râdea.

Mai sărea pe pat, apoi iar venea lângă mine și râdea.

Încerca să se convingă că totul este bine. Că mama ei și tatăl ei sunt bine. Că totul este în regulă. Că universul ei nu poate fi tulburat de nimic. Fericirea ei nu poate fi știrbită de nici un virus. Mama ei nu are nimic, chiar dacă acum stă un pic mai mult în pat.

Iar ea se străduia să fiu bine, de parcă totul ar fi stat în puterea ei. Mă gândeam, având în gând momentele acestea, câtă nevoie au copii de noi bine, cât de mult ne iubesc și cum încearcă să ”repare” tot ce nu funcționează.

Doar din prea multă iubire fac asta … din iubirea necondiționată, pe care noi adulții mai avem o șansă să o redescoperim și reînvățăm prin ei.

Clar este că sunt pe mâini bune și mama, și tata, ar fi bine, să fie bine. 🙂

Sursă foto: Pixabay.com