După cum bine știți au început școlile și grădinițele. Mă rog, oarecum au început. Pe ici, pe colo. Când la grădiniță, când acasă.
La începutul săptămânii am postat o poză de anul trecut cu Natalia în clasă, când încercam să o conving că e super la grădiniță să îmi dea drumul și eu să fug în lume, adică până la o cafea cu o prietenă. Unii au crezut că e o poză recentă. M-am bucurat și m-am simțit ca Firea. Cum totuși nu sunt, anul acesta în mod normal făceam o poză cu gardul, acolo unde trebuia să o las.
Și cum nu m-a încântat această idee am căutat alte variante. Acum, gardul ca gardul, da faptul că trebuie să o duc o săptămâna da și una nu, ne-a pus în mare dificultate. Noi mergem la serviciu în fiecare zi. Ce facem în săptămâna în care ar trebui să stea acasă?
Și nimeni nu răspunde, toată lumea dă din umeri. Toată lumea se preface preocupată de sănătatea copiilor, de educația lor, iar părinții aleargă bezmetici după variante ajutătoare. Cine să stea cu copilul când nu este tura lui de mers la grădiniță sau la școală?
Și am decis ca pentru moment să meargă în același loc unde s-a dus toată vară. Un loc unde se poate merge în fiecare zi, unde copiii sunt în siguranță și fără să se facă exces de zel pe seama Covid-19 . Evident că este un loc ce nu aparține de stat. Cum altfel?
Am fost foarte mulțumiți de tot ce a făcut în vară și am decis că e locul mult mai potrivit pentru ea. Pentru felul în care este ea, pentru felul în care vedem noi educația la vârsta ei.
În tot timpul acesta am citit cu tristețe pe grupul de părinți de la grădinița cealaltă, unde ar fi trebuit să se întoarcă, cum au început cu bani pentru caiete, penare, mape și probabil urmează bani pentru dezinfectanți. Adică, nici nu știm bine până când vor rămâne deschise grădinițele, dar orice pentru caiete. Și anul trecut am cumpărat două, pe care le-am primit înapoi, goale. Aș fi propus să înceapă cu ele. Dacă tot nu au mai apucat anul trecut, așa de recapitulare și economie pentru părinți, să lucreze pe ele. Până să îmi fac curaj să scriu jumătate dintre mămici scriau de zor că sunt de acord. Ei, în regulă atunci, cine sunt eu să mă gândesc la economii.
Și așa am zis că e mai bine unde este. Unde se respectă, da, se respectă regulile de prevenire a Covid-19, fără tânguieli, fără să se frustreze copiii, fără tot felul de discuții și mofturile ale părinților. Unde stă mult, da mult de tot afară, și de unde vine, nu murdară, foarte murdară și cu nisip în papuci. Obosită, dar fericită.
Poate că am fost pe ici, pe colo, mai dură sau poate prea ironică, dar cred că e prima dată când sunt foarte dezamagită de sistemul de educație. De la felul în care s-au organizat acum (cum să nu te gândești că sunt părinți care chiar nu au ce face cu copii în săptămâna în care ar trebui să stea acasă), la felul în care fac educație și persistă în ideile învechite, deși lumea se reconfigurează sub ochii lor.
Poza e de la grădiniță. Nu, în nici un caz de la aia la care ar fi trebuit să o las la gard.
Am scris și mai demult de locul unde merge ea. Atunci era prea mică, nu mergea la grădiniță, doar îl vizitasem și de atunci am fost plăcut împresionată și am spus că acela este un loc unde aș fi preferat să o duc. L-am recitit și mă gândeam că tot ce mi-am dorit pentru ea să învețe și să facă, i s-a întâmplat vara asta, acolo: și-a făcut jucării din lemn, s-a jucat mult afară, a stat în natură, a pictat, colorat, a făcut tot felul de jocuri și activități creative. Articolul îl puteți citi aici.
Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.