Se spune că din greșeli învățăm. Sună ciudat și poate chiar enervant, dar câteodată chiar trebuie să greșim, ca să înțelegem și să învățăm mai bine. Uneori exact alegerile proaste ne fac să creștem și să fim mult mai buni.
În timpul grădiniței de vară s-a organizat la un moment dat ”Olimpiada Kolping”. A pierdut. Am aflat abia după câteva zile și atunci am pus cap la cap anumite întâmplări și am înțeles că de fapt asta a durut-o. Dar, în același timp, a ajutat-o și la următoarea întrecere a câștigat toate cele trei probe la care a participat.
A venit acasă cu o diplomă de participare. Nu a vrut să îmi spună prea multe despre ea. Am felicitat-o pentru diplomă, dar nu a reacționat în vreun fel. Nici nu a vrut să îmi povestească prea multe despre cum a fost concursul. Bine, în general nu îmi povestește cu multe amănunte, dar tot mai aflu câte ceva. Acum nimic.
Când a ajuns acasă, mi-a dat drumul la mână și a fugit pe scări să fie prima.Când a ajuns în capul scărilor a spus fericită că este mare și puternică. Eu o lăudam, dar în același timp nu îi înțelegeam comportamentul acesta competitiv. Mă tot întrebam ce o fi apucat-o.
Într-o altă zi am fost la pădure. A găsit un delușor pe care l-a tot urcat în fugă, la coborât târâș, m-a pus să mă întrec cu ea. Vă zic, s-a chinuit un pic cu delușorul acela.
Luni dimineață la grădiniță aflu povestea. A concurat cu o fetiță un pic mai mare, nu a fost foarte atentă, s-a încurcat la traseu, a pierdut timp și prin urmare nu a câștigat. În loc de medalie, a primit o diplomă de participare.
Eu cu tatăl ei ne-am uitat unul la altul și am înțeles de unde atitudinea ei super sportivă din ultimele zile.
După vreo două săptămâni de la acel moment a venit foarte fericită și încântată acasă. Atunci am aflat că la un alt concurs organizat de ei acolo, de data aceasta a câștigat la toate probele. Și a ”bătut” chiar o fetiță mai mare.
Deși îmi părea rău că prima dată a pierdut și după ce am aflat povestea m-am întristat la gândul că pe ea chiar a durut-o asta, am înțeles că exact lucrul acesta pe ea a ajutat-o ca la următorul concurs să câștige. Ea singură și-a rezolvat problema asta, și-a gestionat acel mic eșec și sentimentele.
A fost mult mai bine că nu am știut. Așa cum s-a ajutat ea, eu nu aș fi putut.
Povestea asta mi-a întârit ideea că e bine să îi lăsăm să greșească. Că nu trebuie să îi ferim de toate, nu trebuie să fim noi globul de sticlă care să îi înconjoare astfel încât nimic rău să nu ajungă la ei, să nu sufere niciodată, să nu piardă niciodată.
Nu putem să trăim noi tot în locul lor. Uneori și tristețea, și eșecul sunt lecții pe care trebuie să le învețe pe pielea lor.
E greu uneori ca părinte să stai deoparte. Ai vrea să nu îl vezi că suferă vreodată. Dar cred că e o suferință mai mare pentru copil, să trăim noi totul în locul lor.
Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.