O mai știți pe fetița care nu iubea papucii? Probabil că nici acum nu îi iubește, dar are un simț al proprietății cam dezvoltat, așa că a decis să treacă peste problema cu papucii și să își apere tricicleta.
Glumesc. Oarecum. Povestea este cam așa. Eram la plimbare, ne-am întâlnit cu o prietenă, care are și ea un băiețel, cu doar câteva luni mai mare ca Natalia. S-au salutat, pe limba lor, și-au mai dat ei mâna timid, toate bune și încă pașnice. Ne-am așezat pe o bancă, l-a văzut pe băiețel că merge, a întins mâna, am dat-o jos și pe ea și evident, s-a pus jos. S-a răzgândit instant. Stai, că eu de fapt nu vreau să merg cu papucii aștia în picioare. Pâna la un moment dat. Acel moment în care băiețelul a pus mâna pe tricicleta ei. A uitat că are papuci, s-a ridicat în picioare și gata. A urmat un moment în care, pe mine, m-au trecut toate apele fugind după ea. A fost de ajuns o clipă să uite că are papuci. A mers, s-a prins că poate, și acum, iată, am rezolvat o problemă. În sfârșit, dorința mea de a merge (amândouă, pe propriile noastre picioare) prin parc, s-a împlinit. Îi mulțumim lui Denis pentru ajutor. Ai făcut un lucru extraordinar când ai pus mâna pe tricicleta ei. Nu m-aș fi gândit. Uite că de data asta, simțul dezvoltat al proprietății ne-a ajutat.
Nu mă încântă pasiunea foarte mare pentru lucrurile ei. Care sunt ale ei și atât, nu cumva să atentezi la ele. Dar, iată că de data asta ne-a ajutat, cine știe ce alte probleme vom mai rezolva datorită pasiunii pentru propriile lucruri. Când va mai crește un pic, poate va învăța să împartă și să înlocuiască lucrurile cu oameni. Sper să învețe să se atașeze, mai degrabă, de oameni. Și, nu strică și la acest capitol un pic de atenție și îndoială. Dar, toate la timpul lor, căci iată ce lecție am primit eu, după o plimbare în parc. Se rezolvă. Toate se rezolvă. Copii cresc. Sigur. Și bine. Și frumos.
Sursa foto: www.pexels.com