Azi i-am “copt” amintiri

Am început în forță ziua și cu mult curaj am zis: azi fac mucenici. Îmi aduc aminte mereu, în această perioadă, de mucenicii făcuți de bunica. Știți când au început să îmi placă cel mai mult? Când am plecat de acasă. Când îmi era dor mai degrabă de bunica, decât de muceniciii ei. De mirosul de copt, de bucătăria ei, de caietul ei de rețete îngălbenit, pătat și cu urme de făină.

Fără să vrea neapărat, mi-a “copt” amintiri. Asta vreau și eu. Vreau să își aducă aminte de Palatul de Vanilie, de momentele când găteam împreună, fără să știm exact ce ne iese sau măcar, cum ne iese.

Ieri, am sunat-o pe bunica, i-am cerut rețeta, am înțeles că e ceva asemănător cu aluatul de cozonac, nu foarte simplu, dar nici foarte complicat, oricum ea m-a sfătuit să cumpăr doi de poftă, și gata. Doar că eu nu vreau doar de poftă, vreau pentru amintiri, de data asta să  le cresc eu.

Astăzi ne-am apucat. Momentul ei preferat când poate împrăștia câtâ făină vrea, o cară peste tot, fură toate cârpele de bucătărie. E în avantaj, eu sunt cu mâinile în aluat, fug mai greu după ea. I-am modelat eu cumva, sunt un fel de opturi. Cred că totuși cam mari. Asta e de acum. La cuptor. La câtă mizerie este, ma rog doar să nu coc doar amintiri, poate și iese ceva. Surpriză. Cam mari. Dar buni. Cât ne-am plimbat azi, am mâncat amândouă. Deci azi, am copt amintiri și mucenici moldovenești.

Sursa foto: www.pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *