V-am povestit că am fost câteva zile plecați, undeva la munte și am stat la o vilă cu un peisaj superb. E peisajul din prima imagine. Muntele era vecinul nostru, și e tare bine să ai astfel de vecini, fie și pentru câteva zile :). După această minivacanță ne-am întors acasă, cam la fel. Nici mai relaxați, nici mai obosiți. Natalia a fost cam ca acasă, poate un pic mai pe repede înainte, așa că, relaxare de unde? Nu am stat foarte mult, așa că oboseala a rămas la același nivel. Deci, putem spune că am avut o ieșire reușită.
Înainte, o ieșire reușită însemna să dorm mult, să citesc și să vizitez locuri interesante. Nu am nici o problemă să stau cu orele la coadă la vreun muzeu, atât timp cât știu că merită și poate că altă dată nu mai am această ocazie. Iar, în vacanță timpul nu curge. Nu plecam niciodată fără măcar o carte, și îmi aduc aminte de fiecare vară și de cărțile citite. Unde eram, cum eram. ”Pe drum” am citit-o, culmea, într-o vară în care nu am plecat nicăieri, dar am visat toate drumurile alea a lui Moriarty. ”Zăpezile de pe Kilimanjaro” am citit-o într-o vară în care am murit de cald și am mers mult la pescuit. ”Cartea de nisip” a lui Borges am citit-o la mare și am rămas în ea toată vara aia. ”Albastru pur”, oho, într-o vară de demult, când am plecat din București și credeam și eu că o să trăiesc o poveste fascinantă ca în roman. ”Clopotul de sticlă” într-o vară în care am adorat-o pe Sylvia Plath. ”Clubul de biliard” a lui Tudor Călin, întâmplător într-o vară, doar pentru că a terminat și el sociologia.
Acum, citesc mai puțin pentru mine, mai mult pentru ea și i-au după mine cărți cu povești și ilustrații. Acum am avut cu noi cărticica ei preferată cu vulpița, care se ascunde în scorbură cu mama ei. O visez, cu lux de amănunte, la cât de des ne uităm pe cartea asta.
Înainte, aș fi apărut și eu în poza de mai jos:
Aș fi fost acolo, întinsă pe fotoliul acela, așezat în fața geamurilor alea imense, cu vederea spre muntele ăla superb. Stăteam acolo și mă uitam pe geam, și citeam, și iar mă mai uitam pe geam și iar citeam. Înainte, acolo aș fi stat.
Acum, sunt în spatele pozei. M-am așezat un pic acolo, așa, măcar să văd cum e. De ce un pic? Explicația în următoare poză:
Exact, ceva mai încolo era copilul și peste ceva ani voi avea timp să stau mai mult și să citesc mai mult, pentru mine.
