Ce ție nu îți place, copilului nu-i face

Am niște momente în care am impresia că dacă un pitic mă strigă mama, am și super puteri iar el trebuie să facă ce zic eu, când zic eu, cum zic eu. Și, evident, să nu cumva să se împotrivească. Probabil un psiholog ar ști să spună mai multe despre asta. M-am prins că nu e tocmai în regulă. Dacă mereu îi impun să facă lucrurile după cum îi dictez eu când se mai cunoaște, când află cine e ea, cât poate ea? La școală probabil o să ma întreb de ce nu ridică mâna la ore, de ce nu îi place materia x sau y, sau școala, în general, de ce nu are inițiativă?

Ieri, de exemplu, i-am dat să picteze și la un moment dat am vrut să o iau de acolo să mergem la baie. Am crezut eu, așa brusc, că e gata, a pictat destul. Și, după ce Picasso pictează, ca să o transform înapoi în Natalia trebuie să facă baie. Evident că a început să plângă. Atunci mi-am dat seama că eu o fac să plângă și îmi și complic existența degeaba. Dacă tot i-am dat să picteze, ar trebui să o las până se plictisește ea. Cu ce drept decid eu, hai gata, ai pictat destul. Doar pentru că mă numesc mamă? Nu știu, pe cuvânt, de unde mi-a venit. Am lasat-o în pace, am zis printre dinți un îmi pare rău și m-am dus să îi pregătesc cada. A venit singură, fericită, fără țipete sau proteste. Toată lumea a fost fericită. Nu e un caz singular. M-am mai trezit făcând așa. Pur și simplu, cred eu că e timpul să facem altceva, deși ea nu crede același lucru. Pentru că am înțeles că nu e bine și uneori exagerez, ca să mă dezvăț, încerc să îmi închipui cum ar fi dacă mi-ar face mie cineva așa.

Dacă de exemplu, soțul meu, când citesc sau scriu, ar veni brusc și mi-ar spune hai gata, ai citit destul, închide cartea. Păi nu cred că m-ar lua nervii, m-ar lua toți nervii posibili. Dacă ar decide mereu în locul meu când trebuie să îmi fie foame sau somn. Dacă m-ar certa, ar țipa la mine, m-ar compara cu altele. Aș fi foarte supărată. Aș plânge și cred că mi-ar veni să mă tăvălesc pe jos de nervi. Am citit undeva că oricum copii abia când sunt mai mari pot să aibă capacitatea asta de a învăța comparându-se cu alții. In afară de propria lor persoană, nu pot să înțeleagă. Deci, oricum comparațiile astea nu îi ajută deloc. Dacă îi spunem vai ce frumos se joacă X, să nu ne așteptăm să înțeleagă și să zică, o, da, chiar mami, ai dreptate, ia să mă joc și eu așa.

Dacă m-ar închide în dormitor că nu știu ce am făcut, să nu mai pomenim de pocnit, oare cum aș reacționa? Se fac proiecte de legi pentru înăsprirea pedepselor împotriva violenței domestice dar cu bătutul copiilor nu avem nici o problemă.

Dacă am merge undeva și când mă simt foarte bine, fără să am clare noțiunile de târziu sau devreme, îmi spune să plecăm, pur și simplu. Și, e treaba mea, dacă nu vreau, nu am decât să rămân acolo. Serios?

Dacă mi-ar găti și pur și simplu nu mi-ar place gustul și el m-ar obliga. O, nu, e bun, e sănătos, nu are cum, trebuie să mănânci. Mă obligă deși simt că vomit, pur și simplu nu îmi place. Sau mi-aș comanda o pizza și nu aș putea să mănânc decât vreo două felii și el m-ar certa. Cum să nu mai poți, știi câți bani am dat pe ea? Cei din Africa visează la asta. Pune mâna și mânâncă, altă data nu mai vezi.

Dacă am fi într-un loc public și ar începe să mă certe de față cu toată lumea. Cum m-aș simți? Rusinată? Puțin spus, cred că aș vrea să mă înghită pământul.

Cum ar fi la orice vreau, să aud nu, nu, nu, ești mică, nu poți, ai grijă, oprește-te, stai pe loc. Dacă ar trebui mereu să fac ce îi place lui iar ce îmi place mie nu ar fi potrivit. Dacă m-ar îmbraca repede, în fiecare zi, cu ce vrea el. Dacă m-ar obliga să împart lucrurile pe care eu nu vreau să le dau. Cum aș suporta toate astea?

Aș divorța. Serios. În cel mult o lună, aș divorța. Nu aș suporta. Mi-aș lua catrafusele și, pe aici mi-e drumul. Oare de asta mulți copii ajunși la adolescență spun că abia așteaptă să plece de acasă?

Evident că poate, pe ici pe colo, par exagerări, dar acum serios, v-ați pus vreodată în locul copiilor voștri? Exagerat sau nu, imaginându-mi asta, mă ajută să păstrez un echilibru și să nu uit ce mi-am propus: să îmi aleg ”bătăliile” pe care vreau să le câștig cu copilul meu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *