După foarteeeee mult timp am reușit să plecăm de acasă, fără Natalia. Fix 3 ore și jumătate, dar a fost ca o vacanță de 5 stele. Și la all inclusive. Și undeva, unde e cald.
În weekend a venit mama la noi. Știam de ceva zile că va ajunge și o așteptam cum aștept acum să se topească zăpada din parc, să iasă soarele și să ieșim la plimbare. Ne plănuisem să facem niște modificări prin casă, evident, celebra curățenie de sâmbătă ( asta e moștenire de la mama și bunica. Sâmbăta dimineața începea cu șmotru general și continua cu făcut mâncare) și apoi să mergem la film. Da, da, film, cu pop-corn, la cinema, fără copil. Aveam de ales între trei filme, de la orele 15, 17 sau 19. L-am ales pe cel de la 17, nu după subiect ci după ora, să ajungem totuși acasă să o culcăm noi. Să luăm cina. Nu că mama nu s-ar fi descurcat, dar… să le încadrăm, pe scurt, la obsesii de mămici.
A fost fain filmul, nu mai știu exact cum se cheamă (cred că l-au tradus Răzbunarea), știu doar că era cu Bruce Willis, v-am spus că scopul a fost filmul, nu un film, floricelele foarte bune. E prima dată, după mult timp când mănânc floricele și nu trebuie să dau cu aspiratorul după. Natalia și le pune în cap apoi se întinde pe jos peste ele.
Am fost la cumpărături, nu a trebuit să îmi activez modul ochi vigilenți, urechi ascuțite ci relaxare și stop gânduri ce face copilul acasă. Nu mă pot abține. Oricât de bine aș lăsa-o acasă, tot mă gândesc de 1367757 de ori, oare e în regulă? A plâns? S-a jucat? A fost foarte bine. Nu a plâns, s-a jucat. A călărit inorogul în lumea ei de poveste.
M-am dat cu ruj. 🙂
Am avut o geantă ușoară ca un fulg. De altfel, găsești de toate și concurează cu greutatatea Nataliei. Șervețele, un schimb de haine, apă, lapte, ceva de ronțăit, gel dezinfectat, crema mea de gălbenele, portofel, telefon… lista rămâne deschisă.
A fost relaxant. Sunt foarte bune momentele astea și pentru noi și pentru ea, dar asta nu mă oprește să nu mă gândesc ce face ea acasă. Poate, lipsa de antrenament. Glumesc și nu prea. Pot să număr pe degete de câte ori am fost plecați fără ea. Nu pentru că nu am vrea, dar nu avem cu cine să o lăsăm și ne-am și obișnuit așa, cu ea peste tot. Unde nu e potrivit încă, pentru că e prea mică, nu mergem, pur și simplu.
Și cei cu care ne-am întâlnit întâmplător, au ridicat ușor din sprâncene și ne-au întrebat unde e copilul.
După o vacanță de câteva ore, din nou acasă la pitic. Lăsat fericit, găsit fericit. Următoarea vacanță? … Să o uităm mai întâi pe asta. 🙂
One comment