Știți întrebarea, de fapt, celebra întrebare: ”ce vrei să te faci când vei fi mare?” Noi ne-am amuzat de câteva ori cu Natalia pe acest subiect. Prima și prima dată a spus că nu vrea să fie mare. Și tare mi-a plăcut de ea. Corect. Trăim clipa prezentă și când va fi mare, va vedea ea cu ce se mănâncă și treaba asta. Știți doar reticența ei când a împlinit 4 ani. A vrut până nu demult să creadă că ea are tot trei ani. Abia acum s-a împăcat cu asta, ba mai mult așteaptă să facă 5 cinci, pentru tort… cu unicorni, din care vor mânca doar fetițele pentru că băieții nu se joacă cu unicornii. Acum am citat din părerile unei fetițe zglobii.
Apoi la întrebarea celebră, avea un răspuns și mai interesant. Nimic. ”Nu vreau să mă fac nimic”, spunea ea. Adevărul că și mie îmi este greu să îmi imaginez cum va fi, când va fi mare. Nu pot să văd așa departe. Nu știu cum va fi nici la șase ani, ce să mai spun când va fi și mai mare. E plină de surprize în fiecare zi și se dezvoltă în felul ei. Și ne învață, și ne arată asta mai mereu. Prin tot ce face ne arată că oricât am vrea noi ceva pentru ea, și ea trebuie să fie de acord. Oricât ne-am imagina noi despre ea, trebuie mai întâi să își imagineze ea. Oricât am vrea, trebuie mai întâi să vrea ea. Uităm asta uneori, și avem aici o poveste cu înotul, pe care am să v-o spun într-un articol, dar ea ne reamintește. Este copilul nostru, dar ea își aparține ei.
Apoi spunea că va merge la școală, când va fi mare. Puțin, puțin a început să vadă în viitor. Și când o întrebam și mai mare, așa ca mama, de exemplu, spunea că nu știe și ridica umerii ușor amuzată și ea de întrebare.
Într-o zi când râdeam inoi amândouă și ne puneam întrebări stupide, mi-a răspuns că știe, vrea să se facă Zâna Măseluță.
Nu știu dacă va fi o meserie de viitor, dar eu îi doresc mult succes.