De când am născut și până acum, am aflat că toți se pricep la copii, de obicei la copii altora, dar asta este altă discuție. Am auzit sfaturi peste sfaturi, păreri peste păreri, idei peste idei, spuse pe tonuri mai blânde, mai înțepătoare, mai ironice. Are rost să spun că majoritatea nesolicitate? Cred că toate mamele au câte un top cu păreri primite gratuit.

Nu pot să uit nici acum când într-o zi de primăvară în care bătea vântul un pic mai tare, m-a oprit o mămică în parc, aproape disperată când a văzut-o pe Natalia fără căciulă, și mi-a spus să nu o mai plimb așa că va face otită. „De la vântul ăsta sigur va face otita”. Nu, sigur nu a făcut. Nici de la vântul ăla, nici de la altele; și a mai umblat fără căciulă. Dacă vă întâlniți și voi cu mămica asta să îi spuneți că suntem bine. Dar, îi mulțumim că s-a gândit atunci la noi.

Pe lângă întâmplarea asta îmi aduc aminte de: întrebari precum: doarme toată noaptea?  ( avea 2 luni), mai mănâncă noaptea? ( avea cam tot atât), nu se joacă singură? ( nu avea 1 an), când o să doarmă și adoarmă singură?; sfaturi de genul: da mai las-o să plângă, nu o mai ține în brațe, dă-i să guste din orice ( adică sucuri, ciocolată, chipsuri… că doar o viață are să se bucure și ea); și evident adăugăm aici celebra replica: așa ai învățat-o. Nu mă enervează, nu simt nici măcar nevoia să le răspund sau să le explic anumite decizii ale mele. M-au enervat, dar mi-a trecut. Eu îmi cunosc copilul cel mai bine și știu ce trebuie să fac. Nu simt nevoia să îmi confirm alegerile pentru ea, prin sfaturi pentru alte mame. Dacă am făcut sau nu bine, voi afla în timp, de la ea. Am și eu prietene mămici cu care vorbesc, împărtășim idei și din experiențele noastre, ne mai plângem, mai râdem. Dar suntem apropiate, ne leagă ceva, ne sșim dinainte de a avea copii. Nu cred că vreuna dintre noi ar opri pe cineva pe stradă să dea sfaturi sau să pună întrebări stupide.

În topul meu de întâmplări hazlii se află întrebarea: e bunuță? Adică cum? „Bunuță” ăsta,  e de fapt diminutivul de la bun? Serios, cum ar putea să întrebe cineva asta? Dar mai ales, cum ai putea răspunde? Nu, nu prea e, dar nu am ce să fac? Sau, da, e foarte bună? După ce criterii? E amuzant dar în același timp un pic trist că îi „așezăm” pe copii nostri în astfel de categorii. Copilul meu e nu e bunuț, e minunat indiferent cât doarme noaptea sau dacă  mănâncă la prânz. Copilul meu e ca orice altă persoană, cu bune și mai puțin bune, cu momente și momente. Indiferent ce nu face, are multe alte lucruri pe care le face foarte bine. Iar ce nu face, dacă chiar trebuie să le facă la un moment dat, o să o ajut eu să învețe cum, că asta înțeleg eu prin a îngriji un copil … și la suflet.

 

Sursă foto: www.pexels.com

 

 

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *