E bunuta?

Ian 11

De cand am nascut si pana acum, am aflat ca toti se pricep la copii, de obicei la copii altora, dar asta este alta discutie. Am auzit sfaturi peste sfaturi, pareri peste pareri, idei peste idei, spuse pe tonuri mai blande, mai intepatoare, mai ironice. Are rost sa spun ca majoritatea nesolicitate? Cred ca toate mamele au cate un top cu pareri primite gratuit.

Nu pot sa uit nici acum cand intr-o zi de primavara in care batea vantul, m-a oprit o mamica in parc, aproape disperata cand a vazut-o pe Natalia fara caciula, si mi-a spus sa nu o mai plimb asa ca va face otita. „De la vantul asta sigur va face otita”. Nu, nu a facut. Nici de la vantul ala, nici de la altele; si a mai umblat fara caciula. Daca va intalniti si voi cu mamica asta sa ii spuneti ca suntem bine. Dar, ii multumim ca s-a gandit atunci la noi.

Pe langa intamplarea asta imi aduc aminte de: intrebari precum: doarme toata noaptea?  ( avea 2 luni), mai mananca noaptea? ( avea cam tot atat), nu se joaca singura? ( nu avea 1 an), cand o sa doarma si adoarma singura?; sfaturi de genul: da mai las-o sa planga, nu o mai tine in brate, da-i sa guste din orice ( adica sucuri, ciocolata, chipsuri… ca doar o viata are sa se bucure si ea); si evident adaugam aici celebra replica: asa ai invatat-o. Nu ma enerveaza, nu simt nici macar nevoia sa le raspund sau sa le explic anumite decizii ale mele. M-au enervat, dar mi-a trecut. Eu imi cunosc copilul cel mai bine si stiu ce trebuie sa fac. Nu simt nevoia sa imi confirm alegerile pentru ea prin sfaturi pentru alte mame. Daca am facut sau nu bine, voi afla in timp, de la ea. Am si eu mamici cu care vorbesc, impartasim idei si din experientele noastre, ne mai plangem, mai radem. Dar suntem apropiate, ne leaga ceva, ne stim dinainte de a avea copii. Nu cred ca vreuna dintre noi ar opri pe cineva pe strada sa dea sfaturi sau sa puna intrebari stupide.

In topul meu de intamplari hazlii cu copilul la plimbare se afla intrebarea: e bunuta? Adica cum? „Bunuta” asta,  e de fapt diminutivul de la bun? Serios, cum ar putea sa intrebe cineva asta? Dar mai ales, cum ai putea raspunde? Nu, nu prea e dar nu am ce sa fac? Sau, da, e foarte buna? Dupa ce criterii? E amuzant dar in acelasi timp un pic trist ca ii „asezam” pe copii nostri in astfel de categorii. Copilul meu e nu e bunut, e minunat indiferent cat doarme noaptea sau mananca la pranz. Copilul meu e ca orice alta persoana, cu bune si mai putin bune, cu momente si momente. Indiferent ce nu face, are multe alte lucruri pe care le face foarte bine. Iar ce nu face, daca chiar trebuie sa le faca la un moment dat, o sa o ajut eu sa invete cum, ca asta inteleg eu prin a ingriji un copil … si la suflet.