Uite un bebeluș urât

Cred că fiecare etapă și vârstă din viața copilului vine cu bucurii și griji. Cu zâmbete și deznădejde. Cu momente minunate sau pline de penibil.

Până la un an e perioada aceea de bebelușeală. Cu gingășie, mirosul de bebeluș, băițele, primele gângureli, zâmbete prin somn, când eu îmi închipuiam că Natalia visează îngeri. Iar reversul medaliei la toate acestea sunt cearcănele adânci, nopțile multe, toate albe, grijile de tot felul.

Apoi primul an. Cu primii pași, primele cuvinte, când explorăm lumea împreună și ne bucurăm. Bebelușul nostru nu mai e chiar atât de bebeluș. Uite cum crește! Și asta vine la pachet cu și mai multe griji. De când începe să umble casa se umple de jucării, alergi după el prin parc, stai aplecată să îl ții de mână până te lasă șalele de tot. Nu o zic pe aia cu plimbatul în brațe. O trecem la doi ani. Când deja ne înțelegem mai mult, mai bine. Dar tot acum vin și supărările alea mari de tot. Și plânsetele acelea în care îți vine și ție să te trântești pe jos și să urli exact ca el.

Trei ani, alte provocări. Pași spre independență. Prima zi de grădiniță. Ți se rupe sufletul de dragul lui și de dorul lui. Deja vorbește tot mai mult, tot mai bine. Vă înțelegeți aproape ca niște oameni mari, până când plânge cu foc că nu i-ai dat cana verde, ci pe aia roșie. Iar tu te cam enervezi un pic. De fapt, recunoaște, ești invidioasă că ai vrea și tu să poți plânge așa cu foc pentru orice.

Și patru ani. Când deja e mare. Recunosc că perioada asta îmi place cel mai mult. Ne înțelegem, zice ce o doare, ce vrea, purtăm tot felul de discuții. Nu despre Kant, despre Peppa și Cafeneaua Bobiței. 🙂

Face glume proaste ca tacsu. Eu mă prefac că râd. Spune când e foame, ce vrea să mănânce. Pășim spre altă viață. 🙂

Dar toate astea vin la pachet și cu tot felul de replici pe care le spune fără nici o grijă, oriunde ar fi. Ca de exemplu, la rând la casă, la Lidl. În fața noastră era o mămică cu un copil mic și ea cât a putut de tare a spus: mamaaa, uite un bebeluș urât.

Minunat. Și pentru că nu reacționam era la un pas să repete. Și eu am spus un șhhhhh lungggg ca să acopăr ce vrea ea să repete. Am zis că zic că nu e copilul meu. E fiica lu’ tacsu la fazele astea.