Eu sunt omul cu planul și programul. Așa funcționez eu bine spre foarte bine. Eu trebuie să știu ce fac, când fac. Nu mă dau în vânt după surprize, am totul planificat. Nu sunt genul care stă pe canapea și brusc se ridică și pleacă la mare, că i-a venit așa dintr-o dată. Eu nu plec așa, iar când o fac, evident planific tot și studiez și ce aș putea vizita când ajung la destinație. Nu, nu mă chinui deloc. Mie toate astea îmi vin natural. S-ar putea să par mereu agitată. Nu, nu sunt. Doar, așa sunt eu. 🙂
Acestea fiind spuse, vă dați seama ce bine m-am simțit anul acest. (de asta am tăiat totul de mai sus). Mai ceva ca într-un joc de strategie. Doar că de data aceasta funcționează doar strategiile pe termen foarte scurt. Adică, maxim, ce facem peste o oră. Mâine… e deja departe și periculos să îți faci planuri.
Acum mă duc la serviciu, acum sunt acasă. Acum merge copuilul la grădiniță, acum nu mai merge. Și când nu mai merge, acolo să vedeți strategii.
Eu sunt într-o continuă adaptare cu anul acesta. Știu, sună ciudat, mai ales că mai e atât de puțin din el, dar nu am cum altfel. Pentru un om care are mereu un plan A și unul B, de rezervă. Care face orice să se țină de plan… ce mi-a făcut anul întră în categoria ”depășirea tuturor limitelor”.
Pe scurt, să spunem că mă zbat zilnic între acomodare și frustrare.
Dar eu, ca eu. O ceartă cu soțul, o ciorbă bună, o carte și mai bună, un ceai, un vin, un serial, o discuție cu o prietenă, evident o discuție virtuală, o haină nouă… și mă vindec câte un pic, cât să rezist cu bine.
Dar copilul?
Când merge la grădiniță. Când nu mai merge.
Când merge la after-school. Când nu mai merge la after-school și se duce din nou la grădiniță.
Când stăm cu toți acasă. Când plecăm la serviciu.
Când lucrez eu de acasă, pleacă tatăl ei la serviciu. Și apoi invers.
Și tot așa.
Acum e într-un fel și peste puțin timp, e altfel. Nu mai e nimic constant.
Cel mai tare mă enervează asta cu grădinița. Și nu neapărat pentru că nu am cu cine să o las. Nu am, dar mă chinui mereu să găsesc o variantă. Mă gândesc doar la câtă nevoie de socializare are, de a aparține unui grup, de a face tot felul de activități și lucruri alături de alți copii. De a învăța să se împrietenească, să împartă, să aștepte, să se joace cu alții, să interacționeze pur și simplu cu alți oameni în afară de părinții ei. Toate astea plus toate schimbările frecvente… mă gândesc ce efect vor avea peste ani asupra ei. Asupra lor.
???
Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.
