Am petrecut un weekend acasă. Și când spun acasă, mă refer la mama și la ceilalți din familie, căci îi vizitez pe rând. Și bine a fost, cum altfel când stai degeaba și ți se pune și masa dinainte. Spa; acesta este spa. 🙂 Natalia este și ea fericită că se întâlnește cu verișoarele ei. Se joacă până se ceartă și apoi de la capăt. Una dintre fetițele surorii mele este mai mică decât Natalia, așa că deseori aud: așa făcea și Natalia? Până când s-a trezit noaptea? Până când a făcut nu știu ce….. Mă credeți că habar nu am? Deși, când îmi spunea cineva că am să uit, nu credeam să fie posibil așa ceva.
Când mă trezeam noaptea din două în două ore de îmi venea să plâng cot la cot cu ea, ori adormea pe mine și ca să nu se trezească o lăsam așa iar dimineața eram amorțită și boțită de parcă mă izbise un camion, mă gândeam, Doamne, cum ai putea uita așa ceva. Și totuși, într-o zi nu a mai dormit pe mine, nu s-a mai trezit plângând, a dormit toată noaptea și de atunci am început să uit.
Diversificarea? Eram as. Puteam să țin și eu cursuri de ce piureuri și supițe să mai facem pentru copii. Aveam liste și tabele. Mă gândeam și frământam la început: dacă nu o să mănânce, de unde știu eu când se satură, dacă nu se satură… și tot așa. Până într-o zi când am văzut că totul e în capul meu, iar copilul e într-o realitate a lui, vesel și fără probleme, și am renunțat. Habar nu am ce i-am dat prima dată de mâncare. Și aveam o imagine idilică în minte cum voi ști eu și peste ani să spun cum i-am pregătit cu grijă si cu legume bio prima supă, și cum i-am dat cu și mai multă grijă prima înghițitură dintr-o linguriță de plastic. Aiurea-n tramvai că nu mai știu nimic.
Acum mâncăm toți ce gătește tatăl ei ori eu când am … să spunem timp. 🙂
Multe nu le mai știu. Pentru că tot vin altele, și altele. În naivitatea mea credeam că nu am să uit vreodată. Când mă plângeam cuiva că nu mai pot și primeam răspunsul acesta: lasă că ai să uiți, înăuntru meu se trezea dragonul. Zâmbeam politicos, dar pe dinăuntru dragonul scuipa foc și țipaaaaa: nuuuu, nu am să uit! Mi-am făcut și un AMR să văd cât mai am până la 18 ani, când pleacă de acasă. Și după ce pleacă îmi iau o lună concediu, îi blochez numărul și mă pun confortabil în pat să mă uit la Netflix, dacă o mai fi până atunci, și mănânc popcorn, caramele și beau Cola până pocnesc. Amin.
Și după ce dragonul răcnea toatea astea, mă potoleam, dădeam ochii peste cap și spuneam iar printre dinți: nu am să uit, ce enervanți sunteți!
Dar viața e amuzantă, și iată că uit și eu. 🙂
Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.