Pana aproape de un an, Printesa blonduta manca orice, chiar din cand in cand mai scapa si un cartof in burtica ei. Apoi a inceput sa strambe din nas la mazare si sa nu mai deschida gurita deloc. Asadar, cu parere de rau, deocamdata ne luam la revedere de la ea. Dupa mazare a venit randul ficatului. Pate-ul de casa parea sa ii placa foarte mult. Il manca singurica, pe bucatele mici de paine. Dar, intr-o oarecare zi, le-a aruncat pe jos si cam asta a fost. Relatia lor din bucatarie s-a intrerupt brusc. Si, a venit si randul cartofului. Era cam previzibila despartirea asta. Nu prea s-au placut de la inceput. Cam toate intalnirile lor erau cam scurte si Printesa parea ca se grabeste sa incheie discutiile.

Prin urmare, din Palatul de Vanilie au plecat mazarea, ficatul si cartoful. Inainte de despartire, i-am rugat sa isi spuna si ei parerea. Doua vorbe, asa de amintire. Cine stie, poate totusi vreodata Printesa va fi o gazda buna si pentru ei. Dar pana atunci …

Mazarea printre suspine ii spuse: Sunt ca o perla. Am o culoare frumoasa si un gust dulceag. Sunt o bobita de mazare si cred despre mine ca sunt eleganta, draguta si buna la gust. Dar tu, niciodata nu prea ai fost interesata de mine. Mi-ar fi placut sa fim prietene, dar esti prea greu de convins, asa ca eu renunt. Nici mancarica mea nu te-a impresionat si nici piureul delicat nu te-a facut sa cedezi. Poate, mai incolo ne vom revedea si vei avea sentimente mai bune pentru mine. Cu bine, draga Printesa.

Ficatul se pare ca a fost cel mai afectat si a cam plecat cu inima franta: Draga mea Printesa, am fost buni prieni iar pate-ul de casa parea sa fie preferatul tau. Il mancai singura, cu manutele tale mici. Cateodata incercai sa ma mananci cu sosulet de rosii. Deschideai gurita si radeai. Pana intr-o zi. Nici macar nu ai mai vrut sa ma atingi, ce sa mai spun de gustat. Pur si simlu, ai spus gata si relatia noastra s-a terminat. Mi-ai frant inima si credeam ca ne vom intelege bine mai mult timp, poate pentru totdeauna … dar, o sa mai fim noi vreodata prieteni?

Cartoful a fost cel mai suparat si a plecat asa, cam cu o falca-n cer si cu una-n pamant: Stii ce draga mea, eu nu inteleg cum te poti stramba cand ma vezi. Mama ta ma mananca si cruzi iar tu, nici nu vrei sa ma atingi. Credeam ca sunt prietenul tuturor piticilor, spre disperarea mamicilor, dar cu tine nu e chip. Nici la cuptor, nici fierti, nici piure, nici mancarica. Nimic, nimic. Chiar sunt furios. Da, exact, sunt un cartof bosumflat si suparat. Stii ce, nici macar nu mai incerc sa te conving. Discutam noi peste cativa ani, dar sa nu vii cu scuze atunci, cu auzi, eram prea mica, nu stiam. Sa nu te aud. Scuze nu mai accept. Mult succes printeso!

Cand va fi mai mare, am sa o rog sa le raspunda, sa le scrie si ea cateva randuri, poate vor intelege de ce nu a vrut sa fie prietena cu ele sau poate se vor impaca, cine stie? Din bucatariile voastre cine a plecat? Aveti multe scrisori de despartire?

 

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *