Acum vă scriu din postura aceasta – working mom

În urmă cu ceva timp nu concepeam să stau acasă. Era ceva ce nici măcar nu îmi puteam imagina, apoi am descoperit că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. La începutul anului 2016 am aflat că sunt însărcinată şi de atunci totul s-a schimbat. Nu întâmplător am scris „am aflat”, de parcă aş vorbi de ceva ce nu ţine de mine. Dar să devin mamă în acel an nu era nici în gând, nici în plan. Am felul meu de a vorbi cu Dumnezeu şi El de a-mi răspunde. Atunci a fost pentru prima dată când am simţit că mi-a vorbit direct, în cuvinte simple. Ca atunci când cineva se ia de tine, de drag, să te trezeşti la realitate, să înţelegi că viaţa are ceva minunat în ea.

M-am schimbat fără să îmi dau seama. Deşi a fost greu acasă cu ea şi am povestit despre asta în multe articole, a fost şi minunat. Eram mama care stătea acasă, făcea brioşe, desena şi colora, inventa jocuri, bea cafeaua rece, stătea în haine de casă, ieşea în parc la locurile de joacă.

Am trecut prin atâtea lucruri şi situaţii, de toate felurile. În octombrie 2018 când a împlinit doi ani, în loc să mă întorc la muncă, am decis să renunţ şi să mai stau cu ea acasă încă un an, până va merge la grădiniţă.

Stăteam în continuare amândouă, scriam pe blog şi o dată la două zile mergeam cu ea să strag ştirile. Şi era greu, şi era frumos. Un amalgam de sentimente. Mă gândeam dacă am luat decizia bună de a renunţa la serviciu, apoi mă bucuram că am făcut asta. Şi în unele zile o luam de la capăt cu întrebările.

Una peste alta, eram aşa cum citim pe net: stay at home mom.

Şi apoi a venit acest job, pe care mi-l doream de mult. Una peste alta, sunt acum work mom.

Natalia e în grupa mică la grădiniţă, și mă gândeam că lucrurile au venit exact când şi cum trebuie, şi să mă urc în acest tren. Nu îmi este clar încă cum ne vom descurca în vacanţe. Ce facem cu ea când se îmbolnăveşte? Tatăl ei a spus că e momentul să fie el acum home dad. 🙂

Încă mă împac greu cu dezordinea din casă. Nu că nu ar fi fost şi înainte, dar acum nu doar că am timp mai puţin, dar nu mai am nici chef. Dupa ora 22:00 deja sunt dispărută de pe radar şi mă mai chinuie din când în când gândul că acum stau mai puţin cu ea. Poate că nu ar trebui să îmi fac deloc astfel de griji, dar încă nu pot. Probabil îmi voi face mereu.

Mă simt un pic vinovată şi încerc să îmi împart timpul cât mai bine.

M-am ferit mereu de războaiele acestea închipuite între mama care stă acasă şi mama care lucrează, mama care alăptează şi  cea care dă lapte praf copilului, mama care face diversificare şi cea care face auto-diversificare. Am ieşit din grupuri, am dat exit de câte ori ajungeam pe un astfel de articol. Nu mă interesa. Pentru că fiecare face cum simte şi nimic nu ar trebui să mai conteze.

Acum războiul acesta, mama care lucrează vs. mama care stă acasă, se dă în minte. Încă învăţ să mă obişnuiesc cu toate. Şi vă spun, eu care am trecut prin ambele ipostaze şi le-am simţit pe pielea mea, e greu şi frumos, la fel de greu şi de frumos, în oricare tabără ai fi. Iubire, griji, oboseală, împliniri, bucurie, tristeţe…, le simţi oricum, indiferent că stai acasă sau lucrezi.

Vă scriu acum din altă ipostază, un pic mai obosită, împlintă pe de o parte, cu griji şi sentimente de vinovăţie pe de altă parte. Sentimente normale, pe care cred că le încearcă orice părinte.

Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.