Nu, nu eu mă mărit, a trecut rândul meu și a venit rândul verișoarei mele. Prin urmare, de la mic la mare, plecăm la nuntă. Asta mai înseamnă că nimeni din familie nu este disponibil să stea cu copilul. Așadar, o îmbrăcăm frumos, facem multe rugăciuni să ne înțelegem cu ea, numărăm mult în gând, ajută la calmare, râdem mult să transmitem creierului o stare de bine și … și cam atât. 🙂 

Se dă așa: un copil de nici doi ani, o nuntă la care vrem și trebuie să fim prezenți, o zi lungă (cununie civilă, cununie religioasă, petrecere seara), multă lume nouă, multă gălăgie. Găsiți rezultatul! Pentru a vă ajuta un pic mai adaug și programul obișnuit al copilului dat peste cap, candy bar, programul de masă, ei, aici, dacă dă Domnul, ce-om găsi și apuca.

Ideea mea de rezultat e un copil care se va transforma în Wolverine și mă va mânca. De asta zic, save the date, că nu se știe când ne vom mai auzi.

Eu tot timpul am ținut să îi respect programul Nataliei. Așa am funcționat noi bine. Nici înainte de a o avea pe Natalia, cu atât mai puțin după, nu am funcționat pe modelul: lasă că vedem noi. De câte ori am plecat cu Natalia pe undeva am încercat să ne facem programul și după al ei, astfel încât să fie și ea în regulă, adică nu mârâită, agitată, mofturoasă și am avut un plan în minte, ce facem cu ea, dacă. Așa aveam senzația că totul este sub control, că știm foarte bine ce avem de făcut indiferent de situație și nu ne mai rămânea decât să ne bucurăm de moment. Acum, pentru că nu e nunta noastră, nu noi stabilim programul ci încercăm să ne înghesuim în cel stabilit.

Acum, ne-am făcut noi un plan A și unul B, dar de nici unul nu suntem convinși că va funcționa. S-ar putea să vrea numai în brațe și are câteva kilograme iar eu aș vrea să am tocuri. Eu abia merg pe tocuri în general, cu cu copil de 10 kilograme în brațe, s-ar putea să fie o provocare interesantă.

S-ar putea să alerge de colo -colo. Ar fi o variantă bună dacă, din când în când, ar asculta și nu s-ar îndepărta prea mult de mine și ar fi și atentă să nu cadă. Dacă merge ca prin parc, o singură direcție, s-ar putea să văd nunta în reluare, că eu trebuie să mă plimb când e în direct, și dacă va cădea, la cum plânge, acoperă pe oricine. Să nu cadă în momentul celebrului DA. Sper.

S-ar putea să simtă nevoia să mai aranjeze decorul. Îi place ei așa mult să țină flori în mână. Mda, aici sper doar să nu vrea să le țină chiar pe toate și să jumulească din toate decorurile.

S-ar putea să o i-a somnul, fix când nu trebuie. S-ar putea să am noroc, măcar un gram și să o i-a somnul, când trebuie. S-ar putea să nu vrea să mănânce nimic. Aici, ce să zic, cred că mă voi enerva dar mă voi gândi, e doar o zi. S-ar putea să mănânce totuși ceva și cu siguranță, va da pe ea. Aici trebuie să menționez că are o rochiță albă, foarte albă. Culoarea la final… Vom completa după. S-ar putea să alerge fix pe unde dansează oamenii. S-ar putea totuși printr-o minune, așa obosită cum va fi, să ne înțelegem bine cu ea și să îi placă la nuntă. S-ar putea …

La capitolul certitudini avem puține: ne va fi un pic greu, nu avem prea mari așteptări, sperăm să ne povestească cineva cum a fost la nuntă, totuși, dacă nu înțelegem nimic, duminică dimineața vom fi leșinați de oboseală. În rest ce să zic … casă de piatră! Aștept botezul, acolo Natalia va fi mai mare și va înțelege mai multe. Cred. 🙂

 

Sursă foto: www.pexels.com