Am auzit, noi încă nu am ajuns în etapa aceasta, dar cu siguranță va fi foarte interesantă, că va veni momentul de ce-ului. Momentul Nataliei. Eu cred, că până la momentul ”de ce?” al copiilor, există un astfel de moment al părinților. Eu îl trăiesc acum. Îmi pun întrebarea asta de multe ori pe zi pentru că am un copil plin de surprize, alături de care nu știi niciodată ce palpitant poate fi chiar următorul minut. Încă experimentează lucruri, stări, atitudini. Eu încă mă mai mir.

De ce aruncă așa, pur și simplu, jucăriile? Nici măcar nu este nervoasă sau agitată. Uneori face asta în timp ce cântă sau se învârte fericită. Le trage de pe rafturi, chiar cu delicatețe, apoi râde iar dacă le așez la loc, abia atunci se enervează. De ceeeee?

De ce sunt zile în care mănâncă mult, de toate, chiar toate mesele singură și alteori mai nimic și în nici un caz singură? Cartofii, ficatul și pepenele roșu știu sigur că nu îi plac. În rest, eu încă nu știu exact care sunt preferințele ei. Ce mănâncă cel mai bine? E o întrebare grea pentru mine. Ce mănâncă azi bine, tura următoare este cu semnul întrebării. Vineri a mâncat paste cu amândouă mâinile, dintr-o suflare. Până atunci se cam strâmba când le vedea. Ciorbă de pui mânca oricând, până azi, se pare.

De ce în casă se urcă singură în tricicletă și afară, uneori, am nevoie de ajutor să o așez?

De ce uneori nu se trezește nici de la clopotele de la biserica de lângă noi (stau într-un cartier foarte interesant, am mai scris aici) și alteori și dacă fac un pas pe parchet, unul mic-mic, se trezește? Și, de ce când vreau și eu la prânz să stau un pic, lângă ea, măcar așa cu ochii închișii și să mă prefac că mă odihnesc, se trezește?

De ce nu pare că ar obosi vreodată?

De ce nu există nici o legătură între cât de plină a fost ziua și cât de bine doarme?

De ce pictează și desenează tot ce prinde? Chiar și pe ea. Visul ei e să devină pictoriță?

De ce îi place să lingă creta, să mănânce orez crud, pământ și hârtie? Se pare că are niște gusturi mai ciudate.

De ce se mârâie, când se mârâie?

De ce este uneori nervoasă și nu îi convine nimic iar responsabilă cu a fi calmă trebuie să fiu doar eu? Ca astăzi, de exemplu. E o zi în care o enervează tot. E o zi lungăăăăă. Pe la 12.00 m-am apucat de scris și până acum am șters câteva lacrimi și am rezolvat și câteva conflicte de-ale ei cu ea. Și, mai e până se culcă. Urmează să ieșim în parc. Acolo s-ar putea să mai avem câteva of-uri.

De ce uneori bea apa așa frumos din pahar și alteori o varsă pe masă și o bea de acolo?

De ce uneori nu bea apă deloc?

Printre toate momentele astea de ”de ce?”, avem o grămadă de clipe minunate în care râdem, ne giugiulim, ne plimbăm, mâncăm covrigi, înghețată și vișine din copacii de pe stradă, culegem flori din parc sau de pe dealuri, ne minunăm de orice, cântăm, vorbim, fiecare pe limba ei și ne înțelegem perfect, ne jucăm mult, mult, inventăm jocuri, adormim una lângă alta  și ne ținem strâns, strâns, pentru că oricum ar fi zilele, lungi, minunate sau grele, sunt despre noi și despre drumul nostru pe care îl facem împreună pentru a ne cunoaște bine, pentru a ne descoperi, pentru a crește ea un om frumos. Și, sunt zile pline de iubire, care trec și se transformă în amintiri.