Cum convingi un copil să ia medicamente? Nu îl convingi. De fapt, ar fi trebuit să dau acest răspuns la final, ca să citiți tot articolul, dar m-am gândit că nu are rost să vă dau speranțe degeaba. V-am spus că am început anul răciți, toți, de la mare, la mic. Și când ajungeam la administrarea pastilelor la cel mai mic din familie, ne loveam de un zid. Unul mai mare și mai puternic, chiar și decât cel pe care și-l imaginează Trump la granița cu Mexicul. Cum dormeam prost, pentru că abia puteam să respir, am citit toate articolele posibile, găsite, despre cum să convingi un copil să ia medicamente.

De luni ne-am apucat de împodobit bradul. A ieșit cumva, o chestie. 🙂 În urmă cu doi ani am cumpărat un brad natural, în ol, pe care îl mai avem și astăzi. A supraviețuit foarte bine pe balcon și mai prinde și acest Crăciun alături de noi, după care îl vom planta. Primul nostru Crăciun în trei a fost și cel mai liniștit. Natalia avea doar două luni. Anul trecut avea 1 an și două luni și părea foarte prietenoasă cu brăduțul și globurile. Am împodobit frumos bradul, veselie, Natalia înțelegătoare … ce să mai, ziceai că se filmează vreo reclamă de Crăciun, chiar, la noi acasă. Copilul perfect, Crăciunul de vis. 🙂

Citeste mai departe →

Dacă veniți pe la noi sau ne întâlnim prin parc și o vedeți pe Natalia cu o sticlă de apă în mână, atenție la cap. A intrat în faza în care i se pare amuzant când aruncă spre ceva sau cineva, cu ce are prin mână. Uite așa eram noi fericite într-o zi, ea luase masa, eu strângeam, ea bea apă și când îi explicam eu ce urmează să facem, Pufff, o sticlă de apă venea direct spre capul meu. Iar cineva era foarte mândră de ea.

Părculeț de joacă pentru copii. Gălăgie, râsete, fetițe și băieții care aleargă, bebeluși în cărucioare. Câțiva băieții se joacă cu mașinuțele, unul dă ture cu o bicicletă iar altul învață să meargă pe trotinetă. O fetiță cântă în leagăn iar alta stă în vârful toboganului și o strigă pe mama ei, să o vadă ce sus este.

De obicei scriu când adoarme Natalia, la prânz. Astăzi, am deschis laptopul, mă uitam la ea cum doarme și …cumva mi s-au șters din minte toate ideile. Era o zi de miercuri, acum doi ani, la ora 17.00 când ne-am văzut pentru prima dată. Și, de atunci toată viața noastră s-a schimbat. Și a mea, și a tatălui ei. Și, atât. Ce aș putea să mai spun mai mult, ce aș putea să spun mai frumos. Îmi vine o idee și apoi multe amintiri și iar mă uit la ea.

Deci, nu știu ce să scriu. Nu știu cum să scriu despre asta. Astăzi face doi ani și … ea este puiul nostru de om minunat. Ea ne colorează viața și pereții. Ne face să râdem și să fim sensibili. Ne arată limitele și ne împinge să le depășim. Ne dă putere. Ne obosește. Ne-a mai schimbat. Viața noastră e altfel.

E minunat așa.

S-a trezit. 🙂

Când Natalia se apropia de vârsta de un an, și imediat după, cea mai des întrebare pe care o primeam era: merge? Acum se apropie de doi ani, mai precis vineri va fi ziua ei și cea mai des întrebare primită acum este: face la oliță?, urmată de: vorbește? Referitor la oliță, ce să spun, nu pare prea încântată de ideea asta. Răspunsul ar fi teoretic da, face, practic, nu. 🙂