Mi-am făcut odată unghiile albastre. Am ajuns la casă, la Lidl, iar Natalia fericită m-a lăudat casierei: uite, mama are unghii albastre.
Îmi admiră hainele și tot ce am mai colorat vrea și ea. Îmi spune cu naturalețe și candorare că sunt frumoasă.
Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce am învățat de la copilul meu, aș răspunde: să mă văd frumoasă. Nu că m-aș șimți vreo Muma Pădurii, dar când fetița asta cu ochi atât de veseli, se uită la mine și îmi spune într-un fel atât de simplu că sunt frumoasă, nu am cum să mă mai simt vreodată altfel.
Omul care îmi spune mamă, mă vede cea mai frumoasă din lume. Ar mai conta altceva?
