Natalia doarme, iar eu mi-am luat laptopul și scriu cu emoție despre cei mai plini, frumoși, intenși, provocatori, trei ani din viața noastră. De luni totul se va schimba. Va merge la grădiniță și intrăm în altă etapă. Am petrecut mult timp împreună și a fost așa de minunat. Nu știu cum va fi de acum înainte. Probabil la fel de frumos, poate chiar mai frumos. Știu doar că este necesar. Așa trebuie. Acesta este cursul firesc. Ea să se desprindă ușor de noi, să descopere lumea și oamenii și singură. La început cred că nu va fi ușor. Cred că nici nouă, cred că nici ei.
Am avut parte în acești trei ani de zile de tot felul. Frumoase, minunate, lungi, intense, grele. A fost și bine, și mai puțin bine. Împreună am descoperit lumea, am încercat tot felul de lucruri, ne-am prostit, am râs cu gura până la urechi, am plâns din tot sufletul.
Eu am învățat de la ea și ea de la mine. M-a făcut să îmi doresc să fiu cea mai bună variantă a mea. M-am străduit cât am putut.
Am cântat, am dansat, am pictat toți pereții, am văruit și iar i-am pictat.
Ne-am plimbat mult, peste tot. Am întâlnit oameni noi, locuri noi. Am pescuit, am mâncat în aer liber, am privit cerul plin de stele și am admirat luna. Am făcut baie în mare și ne-am plimbat prin păduri. Am încercat să prindem fluturi și le-am cântat gărgărițelor.
Am gătit împreună, am făcut mizerie împreună și curat doar eu.
Am mâncat paste pe canapea și ne-am murdărit până la urechi de înghețată.
Ne-am certat, ne-am împăcat.
Am adormit cu mânuța ei mică în jurul gâtului. Ne-am trezit la ce oră am vrut noi. Ne-am dat jos din pat când am vrut și uneori doar pentru a merge în altă cameră, tot în pat. Ea bea laptele, eu cafeaua și mai dădeam noroc din când în când.
Am lipit o carte întreagă de abțibilduri pe pat. Am rupt o rolă de hârtie de bucătărie pe care am împrăștiat-o prin casă și ne-am închipuit că e zăpadă.
Am avut tot timpul din lume. Am făcut ce am vrut, când am vrut și mă bucur că am putut să stau acasă alături de ea anii aceștia.
Nici nu știu când au trecut, nici nu știu când a început să crească. Deși ar trebui să mă bucur pentru că de acum voi avea mai mult timp pentru activitățile mele, deocamdată am doar emoții și întrebări.
Îmi voi aduce aminte cu drag de toate momentele noastre, de toate aceste zile în care am încercat să îi ”construim” aripi. Acum e timpul să le deschidă și să zboare.
Sper că v-a plăcut acest articol, iar dacă vreți să fiți la curent cu toate postările vă invit să dați like și paginii de Facebook.
Sa stii, la cel mai sincer mod, ca si mai tarziu veti putea face toate acestea. Tocmai pentru ca, deja, le-ati facut candva.
Si le va aminti. Cel putin in urmatorii cinci-sase ani (asta stiu/am trait eu, dar poate si mai multi ani…inca nu stiu…) si le va aminti. Indiferent cum/ce/cat se va schimba la ea/cu ea …vor fi momente in care va veni si va vrea sa faceti „cum faceam cand eram copil mai mic”. Si vei auzi acelasi ras…si vei vedea aceeasi ochi sclipitori…
Si , crede-ma, nu e bucurie mai mare sa vezi ca …desi ai copil „mare” (ei, mare….cum sa fie „mare” la 5-6-7 ani??!!) el tot la tine trage si tot se bucura de tot ce l-ai invatat ca este bucurie pura si sincera si curata!!!
Jur!
Semnat: mama de baiat de (aproape) 8.
p.s., dar nu in ultimul rand:
Succes. Voua. Mai ales tie.
Ei, intotdeauna, se adapteaza mai usor ca noi!
Te imbratisez.
Multumesc pentru incurajari! Te imbratisez si eu.
Mult succes, Natalia! Minunate clipe, pe care le vei purta mereu în suflet. Iar de luni vor veni altele și altele. Vă țin pumnii! Să se integreze ușor, să treacă peste bolile de comunitate repede, să lege prietenii, să se descopere și să vă fie sufletul plin la fiecare revedere!
Te îmbrățișez!
Multumesc frumos pentru incurajari. Te imbratisez si eu!
Să fii mămică e minunat, huh?
Sincer să fiu nici nu știu ce să spun. Sunt sigur că se va descurca de minune, vouă vă va fi un pic mai greu. Lăsați-o să zboare și cred că tot ce trebuie să faceți ca părinți este să o educați.
Oscar Wilde zicea „Copii își iubesc părinții. Până la urmă ajung să îi judece. Și rareori îi mai și iartă.”
Educație și iubire înțeleaptă e tot ce îi puteți dărui.
Ce spun eu aici?
Educația o va ajuta să înțeleagă ce are de făcut în situațiile dificile și iubirea voastră îi va da încrederea să ia deciziile care știe că sunt cele de luat.
Abigail Van Buren zicea că „dacă vrei să îți crești copilul bine, petrece de două ori mai mult timp cu el și cheltuie de două ori mai puțini bani.”
Asta e iubire înțeleaptă după părerea mea.
Amintirile vor curge valuri și până la urmă când ca părinți vă veți uita la ea peste ani, sunt sigur că veți zâmbi și veți spune. „Hai că am făcut ceva bun în viață!”
Frumos articol!
Felicitări și curaj, totul va fi bine, Otilia!