Astăzi, adică 13 ianuarie, este Ziua Îndeplinirii Visurilor. Habar nu aveam că există o astfel de zi, pe care au ales-o, poate nu întâmplător pe la început de an, să îți amintești de visurile tale și să faci ceva pentru ele. Frumos, doar că până la urmă fiecare zi este potrivită să visezi și să faci pași spre visurile tale. Fiecare zi este potrivită să vorbești cu copiii tăi despre visuri și dorințe. Fiecare zi este potrivită să le visezi și tu visurile copiilor tăi. Vrea să fie astronaut? Visează alături de el primul lui zbor în spațiu.
Când am fost la Târgul de Crăciun din Nurenberg chiar acolo în centru oamenii stăteau la coadă la o chestie interesantă, despre care m-am întrebat vreo două zile ce semnifică și de ce se adună atâta lume în jurul ei. Am aflat că este vârful unei catedrale neterminate și dacă învârți o anumită piesă metalică, visurile, dorintele, numiți-le cum vreți, se vor îndeplini.
I-am povestit Nataliei despre asta și a vrut și ea să încerce. Dorința ei a fost să aibă toată viața turtă dulce. I-am zis că nu e nevoie să îmi spună, dar nu s-a putut abține. Mi s-a părut un vis minunat. Copilăresc, dulce, normal. Perfect pentru vârsta ei.
Am început anul citind ”Minunea” de R. J. Palacio. Povestea aceasta, cu visurile și copilăria, mi se pare potrivită cu această carte. Am văzut filmul mai demult, dar mi-era dor să citesc altceva. Este de fapt o carte pentru copii. Nu aveam chef de cărțile serioase de oameni mari, prea serioase unele, câteodată. Nu o zic pe aia enervantă că în sufletul fiecăruia dintre noi e un copil. Bla-bla, știți voi. O să zic doar că în fiecare zi în care ne-am îndepărtat de copilărie ca să ne prefacem oameni mari, în loc să simplificăm lucrurile, le-am complicat.
Să nu le complicăm și viața copiilor noștri. Să-i lăsăm așa copii, perfect, cum sunt ei. Să îi lăsăm să viseze ce vor ei, fie turtă dulce sau baloane colorate. 🙂
Am ajuns la pagina 334. Uite ce citat frumos: ”Ce lucru simplu, bunătatea. Un lucru atât de simplu… Un cuvânt bun de încurajare spus atunci când este nevoie. Un act de prietenie. Un zâmbet în trecere… A închis cartea, a pus-o jos și s-a aplecat în față, sprijinindu-se de pupitru. Aș dori ca voi, elevii mei, a continuat domnul director Tushman, să rămâneți din experiența gimnaziului cu certitudinea că în viitorul pe care vi-l construiți totul este posibil. Dacă fiecare om din această încăpere își va face o regulă ca oriunde ar fi și ori de câte ori va putea, să încerce să fie puțin mai bun decât este nevoie – atunci lumea va deveni un loc mai bun. Și dacă vă veți purta astfel, adică puțin mai bine decât este nevoie, cineva, undeva, cândva, s-ar putea să recunoască în voi, în fiecare dintre voi, chipul lui Dumnezeu.”