Ne plimbam prin parc zilele trecute si vazand multe fetite care se plimbau cu rolele, cu trotinetele, unele alergau, mi-a iesit asta:
– Am impresia ca o s-o plimb in brate toata viata. Sotul meu e partea cerebrala, practica si cu putine cuvinte a familiei care mi-a dat un raspuns ce incepe cu hai si se termina cu fii serioasa. Da, chiar, am cateodata niste ganduri glumete, dar va spun acum de unde mi se trag.
Locurile preferate ale Nataliei sunt bratele: ale mele, ale tatalui ei, ale altora foarte rar, dupa un lung proces de imprietenire. Carutul nu a fost conceput pentru ea. Daca toti copii l-ar fi urat precum Natalia, cred ca firmele care le produc dadeau sigur faliment pana acum si carutul disparea din omenire. Il gaseam la muzeul timpului. De cum il montam, nu plangea, urla. Ar fi sarit din el. Nu se linistea nicicum. Puteam sa fug, sa ii cant, sa ii dau suzeta, ceva de rontait, luna, poate soarele. Nimic. Am returnat carutul. Multumim frumos. Nu are nimeni de castigat din plimbarile pline de lacrimi si muci.
Toata vara trecuta am plimbat-o in brate sau in sistemul de purtate, unde si acolo, cand o asezam prima data, plangea. Si acum face la fel, dar o plimbam mai rar in el, ca e mai grea si mie imi este tot mai greu. Apoi, mi-a venit o alta idee. Hai sa luam o tricicleta. E mai open space asa, poate sa atinga din ea copacii, are doua-trei centuri, poate ii da un sentiment mai de libertate. Hai, ca poate merge. Si merge. Dar nu asa simplu. Cand o asezam prima data, evident, plange. Dupa ce pornim, mai plange un pic si apoi gata. Uneori nu plange deloc. Inca nu m-am prins cum de uneori reuseste sa fie calma. Ca sa fie totul bine cat tine plimbarea, in principiu, trebuie sa mergem intr-una. Daca ne oprim intinde mainile sa o scoata cineva de acolo.
Abia acum invata sa mearga. E ca un robotel cu baterii. Nu prea se grabeste. Invata asa catinel, catinel. Eu sper la vara sa mergem in parc, de mana. Si, ca sa nu am dezamagiri prea mari, nu intamplator am zis la vara … adica la vara, intr-un oarecare an. Anul acesta, urmatorul, peste doi ani, peste 18 cand o pleca, daca o pleca, la facultate. Cine stie? Viata e plina de surprize.
