Era odata un burtos portocaliu, un pic caraghios la aspect care statea singur intr-o gradina peste care aproape ca se asternuse iarna. Era cam singur. El si doar cateva frunze colorate de toamna care era pe duca. Il batea vantul, care si el se inasprea de la zi la zi si nu se gandea decat la un loc cald, numai bun sa se dezmorteasca si el.

„Offff, ce bine mi-ar sta acum intr-o supa calda si cremoasa. Ce bine mi-ar fi, mult mai bine decat in gradina asta rece. As sta in cuptor si as face sauna pana m-as molesi de tot. Intre timp, prietenii mei cartoful, morcovul, ardeiul, telina si ceapa s-ar duce sa faca o baie calda. Dupa  ce se inmoaie si ei bine, ii iau cu mine pe usturoiul piscacios si pe untul mereu molesit, si ne-am amesteca  cu totii. Of, ce bine ne-am tine de cald. Unii langa altii, toti prieteni, si ce bine am mirosi … minunat. Stilistul nostru, adica blenderul minune, ne-ar aranja frumos la final, si pentru ca este talentat, imediat ne va transforma in cea mai buna, aromata si calda supa. Ce viata de dovleac as avea si eu daca nu as mai sta mult in gradina asta. Mi-e friga, aproape ca a venit iarna, nu vreau sa ma prinda zapada pe aici.”

Si, in timp ce burtosul portocaliu, tot mai zgribulit, se gandea la o casa primitoare in care sa traiasca si el intr-o supa buna, o fetita blonduta, dintr-un Palat de Vanilie, ii spuse mamei ce bine ar fi sa incerce un gust nou, cum ar fi dovleacul colorat. A tot vazut ea peste tot caraghiosi din astia cu burta,  unii chiar si cu un gat mai lung, altii bondoci, dar nu a incercat niciodata pana acum sa vada cat de buni sunt. Asa se pare ca in curand dorinta dovleacului se va implini iar povestea lui are un final fericit. Ca, doar asa sunt povestile, nu? Dovleacul ajunge supa si supa intr-o burtica de copil fericit.

 

 

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *