La noi în casă se aude aproape non-stop mașina de spălat rufe. Duminica și în zilele de sărbătoare se odihnește, în rest merge, și merge. Mai ales de când este și Natalia. Când era mică o schimbam de nu știu câte ori pe zi, pentru că se murdărea foarte des, acum se schimbă ea de nu știu câte ori pe zi, pentru că așa îi place ei, să fie fashion. 🙂
Chiar mă gândeam ziele trecute ce invenție minunată mașina de spălat rufe. Cam la fel de minunată, dacă nu și mai și, ca mașina de spălat vase. Îmi aduc aminte de mașina de spălat rufe a mamei. Aia din care scoteai rufele și apoi le storceai. Și zolitorul sau măngălăul? Le știți?
Ei, trăim vremuri minunate. Și dacă tot am ajuns la acest capitol, să vorbim și despre detergent, pentru că tocmai am încercat unul nou. Un fel de a ne spăla rufele în familie. 🙂
Am încercat până acum tot felul de detergenți. Pudră, capsulă, lichid. Până la urmă m-am oprit la un detergent lichid. Pe lângă el, mereu foloseam și un balsam de la Lenor. Acesta este preferatul meu. Îmi place, în primul rând, pentru cum parfumează hainele. Și așa cum poate ați citit în celălalt articol al meu, iubesc parfumurile și dacă ar fi să încep viața de la capăt, m-aș face parfumier. Deci, pentru mine mirosul este foarte important.
În urma cu ceva timp am primit un pachet de la BuzzStore cu noul detergent Lenor, capsule. Face o pereche perfectă cu balsamul.
Primul lucru care te cucerește este mirosul. Îmi place la nebunie. Se parfumează toată casa și persistă pe haine și lenjerii.
Eram un pic gânditoare legată de detergent. În primul rând că nu am mai folosit capsule și apoi nu știam cât de bine curăță. Eu sunt mulțumită, hainele sunt curate și parfumate la final. E drept că nu am spălat nici rufe cu pete dificile.
Detergentul și balsamul sunt în două variante:
Spring Awakening cu parfum delicat al florilor de primăvară, cu note de patchouli natural și cedru alb. La final hainele miros a proaspăt și curat. Știți mirosul acela de care devii dependent și vrei să miroase mereu așa la tine în dulap.
Cea de a doua variantă este Gold Orchid, cu note seducătoare și rafinate de vanilie. Este un parfum care calmează și îți dă o stare de bine.
Perechea detergent și balsam Gold Orchid este preferata mea. Amândouă îmi plac, dar mirosul acesta delicat de vanilie, ușor dulce, ca un parfum, m-a cucerit.
Detergentul și balsamul Lenor sunt încântătoare folosite individual și irezistibile împreună. Sunt sigură că și pe voi, în primul rând, o să vă cucerească parfumul.
Și Nataliei îi place acum să spele rufe. Ia o capsulă, o pune în mașină, mă ajută să pun rufele, apoi punem balsamul, închidem ușa, învârtim rotița și apăsăm butonul mare. La final le întindem pe culme, ne bucurăm că sunt curate și miros foarte frumos. Un miros care persistă și inundă toată casa.
Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Multumesc pentru recomandare 🙂
Cu drag!
Util articolol, chiar si pentru un negospodin ca mine :))
:))))) ma bucur ca te ajuta.