Nu mi se pare nimic mai trist decât un copil care nu simte dragostea părinților

Nimic nu mi se pare mai trist decât un copil care nu simte dragostea părinților. Un copil cu ochii triști și sufletul gol, care nu găsește brațe deschise în care să se cuibărească. Nimic nu mi se pare mai trist decât să văd părinți care au uitat să le arate copiilor iubirea. Care îi hrănesc, îi îmbracă, îi plimbă și…, și cam atât. Iubirea este trecută la și altele, pentru ca nu cumva să li se urce în cap. Nimic nu mi se pare mai trist decât părinții care cred că fără iubire vor reuși să crească adulți care să se iubească și să se accepte, în primul rând, pe ei și apoi, din prea plinul lor, să dea și la alții. Niciodată un pahar gol nu poate potoli setea.

Îmi place să mă uit la oameni pe stradă. Așa, pur și simplu. Să îi vâd cum zâmbesc sau își strâng buzele, când cred că nimeni nu-i vede. Când par pe gânduri sau prea adânc înfipți în ele. Este interesant. Nici nu este nevoie să vorbești cu ei, e de ajuns uneori doar să îi privești.

La Balcic mă plimbam pe faleză și mă uitam la oameni. Unii cu copii, alții fără. Unii fericiți, alții visători, câțiva absenți, probabil cu mintea în alt loc. Unii prea eleganți, alții prea lejer îmbrăcați. Unii neobosiți, alții cu privirea scânteietoare, bărbați și femei, câțiva de mână, alții unii în fața altora, împreună, dar fiecare cu el.

Mă uitam la ei și mă gândeam ce copilărie or fi avut. Ce fel de părinți i-au ținut de mână când învățau să meargă? Probabil că toți părinții sunt buni. Doar că unii știu să arate iubire, iar altora le este prea teamă, chiar și față de proprii copii.

În unii ochi mă regăsesc. Înțeleg. Recunosc umbra aceea din ochi și la alții, indiferent cât de strident le este râsul. Căci acolo unde nu s-a pus iubire, rămâne gol. La unii pentru totdeauna.

Mă uitam la copiii care alergau de colo-colo. Unii se jucau, alții plângeau. Unii mâncau cu poftă înghețată, alții doar se uitau. Unii fericiți, alții obosiți de atâta soare și mare. Mă gândeam ce fel de părinți îi adoarme pe fiecare seara, când e ora de culcare. Câți dintre ei simt iubirea lor și câți o caută…

M-am tot uitat la atâtea chipuri, de oameni mari și mici, și m-am gândit că nimic nu este mai trist decât să nu fi simțit dragostea părinților. Cu siguranță ați auzit că dragostea se simte, nu se spune. Pare un clișeu enervant, dar atât de sincer, totuși. La fel de trist mi se pare să auzi atât de des ”te iubesc”, dar să nu știi cum se simte.

Și ce loc mai frumos ar fi lumea asta, dacă mai mult am simți, decât am spune.

Am revenit acasă cu gândul acesta, care și-a făcut culcuș în mintea mea. Iubirea e rai și iad. Rai când o simți, iad când o tot cauți.

Tare mi-ar plăcea să ne iubim copiii cât de mult putem, iar dacă nu știm cum,  să vrem atât de mult să învățăm, încât nimic să nu ne oprească. Tare aș vrea să le arătăm iubire și lumea în care ei vor crește să fie mai liniștită.

Aș vrea să ajung bătrână și să mă plimb pe străzi, să mă uit la chipuri și să nu mai văd umbre, doar lumină.

 

Sper că v-a plăcut acest articol, iar dacă vreți să fiți la curent cu toate postările vă invit să dați like și paginii de Facebook. 

 

6 comments

  • Mona spune:

    M-a înduioșat acest articol. Și eu obișnuiesc să privesc oamenii și să încerc să-i văd. Dar, de multe ori, mă închid în carapacea mea, în bula mea de negare, pentru că mă doare durerea lumii. Mai ales partea de iad a iubirii despre care ai vorbit atât de sensibil…
    Da, ar fi minunat să fie toți copiii iubiți și noi, adulții, deopotrivă. Să fim iubiți și mai ales să știm iubi.

    • Otilia spune:

      Să știi că de multe ori și eu mă închid în bula mea. E mult mai bine și îmi închipui că așa este în toată lumea. Și uneori e prea plin și mai scriu. Tare ar fi bine să dăruim și să vrem să primim iubire.

  • Alex Popa spune:

    E multă durere în ceea ce spui. Ceea ce voi scrie vi se va părea cinic.
    Când iubirea e sex (așa percep cei mai mulți iubirea astăzi), ea nu e pentru copii. Aș putea scrie, oh Doamne, mult, pe tema asta, dar durerea ar rămâne. Prefer să tac. Frumos articol, superbe cuvinte. Sper doar să răscolească în inima celor ce îl citesc și să scoată iubirea adevărată la lumină. Doar ea îi poate ajuta să înțeleagă ce e de făcut.

  • Cât de frumos ai scris! Și cat adevăr! Unde nu e iubire, e gol. Și golul ăla se adâncește și adună frustrări peste ani. Iubirea e frumoasă când o oferi cu toată ființa ta. Păcat că unii nu știu încă să ofere de teamă sau cine știe ce alte motive.

    • Otilia spune:

      Multumesc. Mă bucur că ți-a plăcut și într-adevăr, lipsa de iubire se adâncește și se transformă în frustrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *