Atunci când mi-a fost rău, m-a impresionat foarte mult felul în care Natalia încerca să aibă grijă de mine. Mă mângâia, îmi făcea masaj cu mânuțele ei mici și ușoare, se făcea că îmi pune picături în nas și urechi, râdea la minea, sărea în pat, încercând, din toate puterile ei parcă, să mă amuze, să mă facă să fiu bine. Mi-a dat la un moment dat și cu o broscuță în cap, dar m-am gândit că face parte din tratament. 🙂

Anul trecut pe vremea asta abia făcea primii pași. Eram tare nerăbdători să o vedem cum merge. Nu știu, poate că doar așa sunt părinții începători, la primul copil. 🙂 Îmi aduc aminte pe lângă nerăbdarea mea și multele griji: de ce nu mai merge o dată. Dacă are ceva? Nu avea nimic. Pur și simplu, abia pe 4 februarie 2018 a venit vremea să facă primii pași. Era seară, stăteam în sufragerie pe covor când deodată a luat o carte, a pus-o în gură, s-a ridicat și a început să meargă. Și gata. De atunci a început altă distracție. Acum fuge.

Știți oile acelea care sar gardul până adormi … una, două, trei, patru, cinci, cinci și un pic, și pe la șase poate că deja dormi. Ei bine, îmi este milă de bietele oi care sar gardul ca să adoarmă Natalia. Săracele de ele, păi, se usucă pe picioare de la atâta sărit gardul și ea nu mai adoarme. Una, două, trei, patru … o sută, două sute, trei sute … …

Se pare că sunt o gazdă foarte bună, de vreme ce timp de 3 săptămâni răceala nu a vrut să plece de la mine. Și nici acum nu mă simt prea bine. În caz că vă întrebați de ce nu am mai dat nici un semn … de asta. Nu am fost plecați prin vreo vacanță exotică, fără semnal la telefon sau internet. Am stat în pat și atunci când a fost nevoie m-am mișcat ca un zombie prin casă. Gândeam în reluare și îmi era imposibil să nimeresc tastele de la laptop.

Cum convingi un copil să ia medicamente? Nu îl convingi. De fapt, ar fi trebuit să dau acest răspuns la final, ca să citiți tot articolul, dar m-am gândit că nu are rost să vă dau speranțe degeaba. V-am spus că am început anul răciți, toți, de la mare, la mic. Și când ajungeam la administrarea pastilelor la cel mai mic din familie, ne loveam de un zid. Unul mai mare și mai puternic, chiar și decât cel pe care și-l imaginează Trump la granița cu Mexicul. Cum dormeam prost, pentru că abia puteam să respir, am citit toate articolele posibile, găsite, despre cum să convingi un copil să ia medicamente.

Aveam în minte alt articol pentru astăzi, dar cum a început de ieri să cadă câte un fulg și nu s-a mai oprit, am zis să îmi fac curaj, să ies cu copilul afară. Atât de mult s-a bucurat, încât astăzi mi-a plăcut iarna și am zis să scriu despre asta. Mie nu îmi place iarna, pentru că nu îmi place frigul. Nu îmi place să mă îmbrac cu straturi de haine, ca apoi abia să mă mișc. Oricât de gros m-aș îmbrăca, mie îmi este tot frig. Nu mi-a plăcut să mă dau cu sania, nu știu să practic nici un sport de iarnă, îmi place zăpada de după geam. Eu sunt, mai degrabă, fan caniculă. Nu am nici o problemă cu căldura. Să fie multă. Dacă ar fi după mine, aș da centrala și la 30 de grade și noapte tot m-aș înveli până în gât.