Despre timp… care trece și rămân în urma lui amintiri

Am deschis dulapul să așez ceva și mi-a căzut privirea pe o foaie: ce faci în caz de febră? Mi-am adus aminte că am lipit informațiile acelea acolo pe când Natalia era foarte mică. Mă gândeam că mereu mă panichez când se întâmplă să se îmbolnăvească și dacă am scris acolo, cumva stau liniștită că știu ce am de făcut. Deschid ușa dulapului și citesc. Îmi părea mie că așa am situația sub control.

Atunci am realizat că am și uitat de foaia aia. Nu am mai citit-o de mult, pentru că am învățat ce să fac, fără să mă panichez la fiecare strănut sau febră. Nu aveam de unde să știu atunci că într-o zi multe nu o să mi se mai pară așa ”de speriat”, să spunem.

În timp ce scriu acestea mă gândesc ce repede s-a făcut mare, uite, la toamnă va merge la școală și poate peste un an va putea să citească singură ce scriu pe aici.

Când am scris foaia aia cu siguranță nu mă gândeam că va veni vremea în care să fiu mai calmă, mai calmă cu orice, căci oho, prin câte mai aveam să trec, că va dormi noaptea, că va mânca singură, că se va îmbrăca singură, că va dormi la bunici singură, că fiecare zi, e de fapt, un alt pas prin care se desprinde de noi.

Prin urmare… big girl in town. 🙂

Am întins mâna să o rup. Nu mai am nevoie de ea, oricum nici nu mai știam că e acolo. Își ia singură febra acum. Se întinde în pat, cere pastile. Am lăsat-o acolo, ca amintire… amintire că timpul trece repede. Și rămân în urma lui amintiri.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *