Dacă mă citești de puțin timp, știi sigur că sunt mama Nataliei. O fetiță blonduță, cu ochii albaștri și părul mereu ciufulit, căreia i-am construit un Palat de Vanilie, în care să gătim în voie, mi-am colorat palmele și am desenat pe pereți, am inventat povești și personaje și îi șoptesc seara la culcare să nu uite că ea este fetița care a oprit timpul.

Dar, nu știi, că înainte să fiu mama Nataliei, am fost doar un om. Nu mă striga nimeni mama, dormeam toată noaptea, mă uitam la seriale, scriam pe blog povești de inimă albastră, citeam, munceam, leneveam, cheltuiam bani pe parfumuri și eșarfe. Voiam să fiu femeie de carieră, nu mă auzeai să spun vreodată că vreau copii, cel mult răspundeam cu ”ei, la momentul potrivit”, nu mă jucam cu copii altora pentru că mă temeam de ei, nu suportam plânsetele copiilor, țipam des, spre foarte des și tare, spre foarte tare, eram obsedată de ordine și pasionată de somn.

O singură dată am spus cuvântul copil și Cel de Sus a fost foarte atent. Eram studentă, stăteam pe o bordură în fața blocului prietenei mele și i-am spus că pe la 30 ani mi se pare potrivit să am un copil. În câteva luni terminam facultatea și mă gândeam că până la 30 de ani am timp să îmi pun viața pe picioare și apoi aș putea să mă gândesc și la copil.

Și … fără să am asta în plan, 30 de ani am sărbătorit gravidă. Cel de Sus nu a uitat ce îmi doream. Eu, da. În octombrie aveam să o cunoaștem pe minunea noastră, pe care doar ne-o închipuiam. Habar nu aveam în ce carusel urma să ne urcăm. Spuneam că suntem pregătiți să fim părinți. Eu, cel puțin, eram mama perfectă. M-a lecuit repede copilul meu minunat cu ochii albaștri.


Sursă foto: Arhivă personală

Cea mai importantă zi din viața mea nu a fost când am văzut pe testul de sarcină două liniuțe, nici când am născut și am văzut-o pentru prima dată, nici când i-am auzit pentru prima dată inima bătând.

Ziua aceia în care am început să trăiesc și să simt altfel, a fost ziua în care am rămas pentru prima dată singure, noi două, acasă. 31 octombrie. Și de atunci, până acum, au trecut 864 de zile pe care le-am petrecut, toate, una lângă alta, zi și noapte. Eu te ajut să cunoști lumea, tu mă ajuți să mă cunosc. Și multe alte zile minunate și pline ne așteaptă.

Am născut pe 19 octombrie și după câteva zile am venit acasă. A venit mama să mă ajute, a venit sora mea, era și tatăl ei acasă și  … nu știu, aveam fel de fel de sentimente. De bucurie, de frică, îndoială, încredere. Era ca și cum abia atunci se deschisese Cutia Pandorei. Apoi, rând pe rând, fiecare și-au mai văzut și de treburile lor. Mama și sora mea au plecat la ele acasă, tatăl ei trebuia să se mai ducă și pe la birou, așa că pe 31 octombrie a fost prima zi de liniște absolută în casa în care eram doar noi două.

Am început să plâng în hohote. Natalia dădea din mâini și din picioare și se uita pe tavan. Mă gândeam că nu o cunosc și nu știu ce să fac cu ea. Doar mă gândeam … mi-am șters lacrimile, am luat-o de mânuțele ei mici și puhave și i-am spus ”nu știu cum, dar noi două ne vom descurca.”

Sursă foto: Arhivă personală

Nu știu cum, dar noi două ne-am descurcat. Nici o altă întâmplare și nici un alt om în viața mea nu m-a schimbat atât, nu m-a făcut să îmi doresc atât de mult să fiu un om mai bun, sau măcar să încerc. Nimeni și nimic.

864 de zile … mână în mână, eu alături de omulețul meu mic, doar de statură.

864 de zile … în care am descoperit ce înseamnă cu adevărat viața.

864 de zile … în care am învățat să accept oamenii, fără să îi mai împart în topuri și în buni, și răi.

864 de zile … în care am învățat că pot rezista. Pot și fără să dorm, pot să aud și multe plânsete, pot, pot, pot … în general, eu pot.

Cred că ne naștem de două ori. O dată, și trăim, pur și simplu. Apoi, se întâmplă ceva care ne face să vedem lucrurile altfel și să simțim oamenii altfel. Unii poate cuceresc vreun vârf de munte, alții fug la maraton, alții trec printr-o situație limită de viață, alții fac terapie, după care încep să înțeleagă viața. E ca și cum te mai naști o dată, dar de data asta, nu mai trăiești pur și simplu.

La mine a fost după ce am devenit mamă. Tocmai de aceea m-am gândit ca de aniversarea Nataliei să îi caut un cadou pentru fetițe, dar care să îi rămână ca o amintire pentru toată viață și să îi ”spună” povestea noastră.

I-am ales ceva de pe site-ul Borealy, și nu întâmplător am ales de aici. Brandul de cadouri și bijuterii premium Borealy are ca sursă de inspirație strălucirea unică a aurorei boreale.

Natalia pentru noi este o strălucire, ne luminează și minunează viața, zi de zi. Aurora boreală apare în mod normal în intervalele septembrie-octombrie, iar ea este născută chiar în luna octombrie.

Iubește zorile și de la primele raze de lumină zâmbește și se ridică din pat. Vântul o face să râdă în hohote. Lasă capul pe spate și se bucură de firele de păr care îi zboară rebele. Galileo Galilei a numit acest fenomen aurora boreală cu referire la zeița zorilor, Aurora, și la Boreas, titanul vânturilor. Ea este, un pic, ca o auroră boreală … copil de lumină și vânt.

M-am gândit la o pereche de cercei cu diamant în formă de inimă. Două inimi: a mea și a tătălui ei, pe care le-a cucerit și care bat pentru ea. Două inimi, pe care atunci când se joacă cu părul să le atingă și să își aducă aminte că cineva o iubește necondiționat, orice ar fi.

Sursă foto: Borealy.ro

Pe lângă cercei mi-ar plăcea să îi mai ofer un pandantiv în formă de cheie, pentru că ea a deschis toate lăcătele sufletelor noastre. Și cele mai mici și întunecate camere le-a deschis și a lăsat să pătrundă lumina. Habar nu aveam câte se ascund în inima mea, până ce nu a început să pătrundă încet, încet, cu mult curaj.

Sursa foto: Borealy.ro

E un copil curajos și aș vrea ca aceste cadouri și câteva gânduri așternute pe o felicitare să îi aducă aminte de asta:

Draga noastră, îți dorim zile minunate, cu soare și ploaie, cu vânt și nori, zile pline, pe care să le începi cu zâmbetul pe buze. Ești un copil curajos și curios. Să nu pierzi asta niciodată. Aș vrea să îți spun câteva lucruri pe care să ți le aduci aminte mereu:

  1. Să încerci să fii un om bun, în general, bun, în ceea ce faci.
  2. Să îți descoperi drumul și să mergi pe el cu încredere.
  3. Să călătorești, să descoperi și să te descoperi, dar să nu uiți niciodată drumul spre casă. De acolo îți iei energia.
  4. Să nu îți fie frică să greșești.
  5. Nu ești în competiție cu nimeni. Nici măcar cu tine. Nu … viața nu se trăiește ca pe o competiție, ci se gustă în tihnă.
  6. Nu trebuie să faci ceva ca să ne faci pe noi mândri. Noi suntem mândri, pur și simplu, pentru că ești copilul nostru și atât. Tot ce faci, faci pentru tine și împlinirea ta.
  7. Noi nu visăm pentru tine, noi visăm alături de tine, visele tale.
  8. Să citești mult. Doar așa vei putea ajunge în locuri unde pașii tăi nu vor călca.
  9. Să zâmbești, să iubești și să te bucuri de lucruri mărunte cu tot sufletul. În ele stă toată frumusețea.
  10. Să iubești natura și să înveți să o asculți.
  11. Nici o dimineață nu îți aparține.

Mama și tata,

p.s.: nu uita, tu ești fetița care a oprit timpul; joaca, bucuria și spiritul ludic să rămână în sufletul tău pentru totdeauna.

Articol scris pentru Spring SuperBlog.

 

 

17 replies on “864 de zile

ADAUGĂ UN COMENTARIU

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *