La începutul lui octombrie am participat la primul meu Webstock, cel mai mare eveniment de social media, organizat de Evensys. Am tot auzit de edițiile memorabile și îmi doream să particip și eu, să simt energia de acolo. Drumul lung pe care l-am făcut, deși obositor, a meritat din plin. Am ascultat oameni cu povești de succes, care ne pot inspira și al căror discurs te fac să ai momentul acela de ”Ahaaa”. Am plecat de acolo cu gândul că mi-e tot mai clar, ca un copil să reușească în viață, trebuie să aibă alături părinți care să îl susțină, să îl ajute să descopere cine este și la ce este bun. Să îl inspire, să îi trezească curiozitatea, să îl lase să greșească. Părinți care nu visează în locul lor, îi lasă pe ei să își aleagă visele și îi susțin, pur și simplu.
Am auzit odată, în treacăt, de brandul Murmur. Nu știam cine este în spatele lui. Andreea Bădală, de o modestie incredibilă, este cea care semnează colecțiile Murmur. Le-a îmbracat pe Beyonce și Madonna, a făcut un stagiu de practică la Alexander McQueen, dă rar interviuri, așa că am avut noroc să o întâlnesc și să îi ascult povestea din spatele brandului. Este o poveste despre un copil sprijinit de părinții săi și care ani mai târziu a ajuns să semneze haine pe care le îmbracă vedete de talie mondială. ” Părinții mei au fost primii din familiile lor care au făcut puțin lucrurile altfel, adică au urmat o facultate, niște specializări și de aceea eu sunt azi ce sunt”, a povestit Andreea. O perioadă, cât tatăl ei a lucrat în Siria, a făcut și homeschooling. Mama ei i-a fost alături și a îndrumat-o în acea perioadă.
Toate acestea au ajutat-o să își descopere drumul și să meargă cu încredere pe el, indiferent de greșelile făcute. Câteodată din ele înveți cele mai multe lucruri. Nu vă mai spun povestea cu Edison și becul, sigur o știți. Dar asta este atitudinea. O greșeală este de fapt o încercare și un pas mai aproape de reușită.
A povestit de gafele făcute în stagiul de practică de la Alexander McQueen, acum cu zâmbetul pe buze. Dar fără acele experiențe, astăzi poate nu ar fi fost aici.
Am rămas uimită de modestia ei. Probabil că ați observat și voi că în general oamenii care fac lucruri deosebite, cu povești de succes sunt și cei mai modești. Oameni simpli, la locul lor, care vor doar să își facă treaba bine. Și lucrul făcut de ei să fie cel care ”vorbește” despre cine sunt, nu ei. A fost decizia ei să nu se expună prea mult. Își prioritizează lucrurile: decât să se expună, mai bine se ocupă de ceea ce știe ea mai bine și investește timpul acolo.
Am ascultat-o fascinată. Îmi plac oamenii care deși fac lucruri extraordinare, rămân oameni. Simpli, eleganți în vorbe și atitudine, care îi tratează pe cei din jur cu respect.
Ne-a povestit despre munca ei, despre începuturile grele, firești până la urmă. Cu muncă, dăruire, pasiune, dorință, a trecut peste toate încercările și greșelile.
În spatele fiecărei piese vestimentare este multă muncă. Purta un body și așa cum spunea și ea, pentru noi poate fi un simplu body din denim, dar au trecut luni bune în care s-a căutat cel mai bun material, s-au făcut probe pentru a vedea cum se așează, cum se uzează materialul în timp și tot așa. Pentru că a face un lucru de calitate înseamnă a fi atent la toate detaliile. Și când ești așa, urmează să vină și succesul.
Sfatul ei a fost să ne gândim noi la problemă. Să o întoarcem pe toate părțile și dacă nu găsim soluția, abia atunci să întrebăm. Și să ne transformăm dezavantajele în avantaje. Ține de noi cum privim problema și de ce parte a ei vrem să ne situăm.
Nu abandonați copiii în fața ecranelor
După Andreea Bădală a urcat pe scenă Selly. Un adolescent celebru, cu milioane de urmăritori pe Youtube. Este vlogger. Cu siguranță ați auzit măcar o dată despre el. Eram foarte curioasă să îl cunosc mai bine, mai ales că am tot văzut mulți adulți care dau ochii peste cap când aud de el și de ce face el. Știți ce, nu aveți decât să dați ochii peste cap cât vreți, dar băiatul acesta este foarte deștept, muncitor, perseverent, știe ce vrea și vorbește foarte frumos și coerent. Mult mai bine decât mulți dintre adulții pe care îi cunosc.
Și povestea lui este cea a unui copil susținut de părinți. Au fost alături de el, l-au încurajat, l-au ajutat să își descopere drumul. Nu s-au strâmbat când a venit vorba de pasiunea lui. Știți acei părinți care le spun copiilor: ”ce este prostia asta?”. Părinții lui l-au înțeles și l-au ajutat. I-au stimulat curiozitatea și așa a ajuns și el să își dorească să facă lucruri.
Este un copil care muncește mult și care a înțeles că fără implicare, pasiune, disciplină, nu poți reuși. Sfatul lui pentru cei din sală a fost să nu îi uităm pe copii în fața ecranelor. Să nu îi privăm de tehnologie pentru că în lumea asta trăiesc, dar nici să îi abandonăm acolo. Să îi scoatem afară, în parc, să le trezim curiozitatea ca să ajungă să își pună întrebări și când cresc să caute soluții la ele.
Asta ne-a spus că au făcut părinții lui: i-au trezit curiozitatea și dorința aceasta de a cunoaște, de a căuta răspunsuri la întrebările pe care le avea.
Mi s-a părut a fi vocea unei generații atât de mișto pe care nu vrem să încercăm să o înțelegem. Selly, în schimb, a descris bine mentalitatea noastră de acum și parcă dintotdeauna: să moară capra vecinului, asta este mentalitatea românilor. A spus că ne luptăm cu superficialitatea și că trebuie să învățăm să facem lucrurile bine și să nu mai judecăm la prima vedere. Îmi dați dreptate acum? Nu ați dat degeaba ochii peste cap când ați auzit de el?
Alegerile care ne definesc viața
Discursul lui Pavel Bartoș, emoționant, cu râs și plâns, a fost despre alegerile care ne definesc viața. A plecat să se înscrie la facultate și în loc de Drept, așa cum știa și mama lui, a schimbat drumul și s-a dus la Actorie. Când a ajuns să se înscrie la facultate și-a dat seama că a uitat banii acasă. Vorbim de o perioadă în care nu erau telefoane mobile și carduri bancare. S-a gândit imediat la o soluție. S-a dus în cancelaria profesorilor și i-a întrebat dacă are cineva să îi dea niște bani împrumut să se înscrie la facultate, pentru că i-a uitat acasă și peste câteva zile va putea să îi dea înapoi. Așa cum vă așteptați unii au râs, alții nu l-au băgat în seama. Și totuși un profesor s-a ridicat, a venit spre el și i-a dat banii să se înscrie la facultate. Când mama sa a reușit să îi trimită, s-a dus să îi returneze profesorului. Peste o perioadă s-au reîntâlnit, iar profesorul i-a spus: ”au fost cei mai bine investiți 5000 de lei din toată viața mea.”
A fost actor de teatru în provincie și îi era foarte bine. Și din nou a făcut o alegere. A plecat la București. Putea să rămână unde era și să îi fie bine în continuare, dar a ales altceva pentru noi provocări, pentru că voia mai mult.
Și sfatul lui a fost să îi lăsăm pe copii să greșească, pentru că doar așa vor învăța și se vor cunoaște mai bine.
Este așa cum îl vedeți la televizor. Plin de viață, prietenos, îl asculți cu drag.
Înainte să urce pe scenă a făcut câteva exerciții de dicție. Am vrut să vă spun despre asta pentru a vedea ce înseamnă un om profesionist. Putea să se urce pe scenă, pur și simplu. Dar, nu. E un semn de respect pentru el și noi, cei care am fost acolo să îl ascultăm.
Alegeri, muncă, inspirație, curaj, greșeli, încercări. Despre toate astea sunt poveștile de succes.
A meritat tot timpul petrecut la Webstock. Despre partea a doua, despre felul în care social media ne-a schimbat viața, societatea, felul de a munci, o să vă povestesc într-un alt articol. A fost interesant să îi ascult pe Rareș Năstase, Pro TV și Mircea Popa, vlogger.
Dacă ești blogger și încă nu ai ajuns la Webstock până acum, să știi că merită să mergi măcar o dată. Să simți tu vibe-ul Webstock.
Organizatorii se pregătesc deja de următoarea ediție: Webstock 20-20. Pe 2 octombrie, la anul, poate ne întâlnim acolo. 🙂 Îți las și link cu formularul unde te poți pre-înregistra: aici.
Dacă vă plac articolele mele, puteți da like și paginii de Facebook, pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Sursă foto: Webstock – pagina de Facebook.