Acum câteva zile am fost la zoo cu Natalia. Nu e prima dată, dar e prima dată când mergem de când e mai mare. Și așa am aflat lucruri foarte interesante. Pot să pun pariu, că habar nu aveați că lamele fac balet.
De lei, tigri și jaguar i-a cam fost frică. A spus că sunt pisici cam mari și ei îi plac alea mici.
După ce ne-am plimbat peste tot, a mâncat zăpadă, ne-am distrat cu animăluțele, în drum spre ieșirea de la zoo, am întrebat-o care i-au plăcut cel mai mult.
Și topul e cam așa:
Pe locul 3 căprioarele. Au emoționat-o. Se gudura când le-a văzut și a spus de mai multe ori că sunt drăguțe. Adevărul că au niște ochi așa de blânzi că nu ai cum să nu îți placă. Au ceva care te fac să simți compasiune.
Pe locul doi sunt lebedele, despre care nici nu credeam că îi plac atât de mult. A fost foarte fericită când le-a văzut. Le-a strigat așa cu o bcuurie, despre care nu știu să vă spun prea multe. Habar nu aveam că îi plac așa de mult. Dar uite câte poți învăța de la o vizită la zoo despre propriul copil.
Iar primul loc le revine…. ghiciți?
Este vorba de struți. Sunt distractivi și prietenoși. Nu mai spun de ce fețe -fețe fac. Și cât de fotogenici sunt.
S-a distrat foarte tare cu ei și la cât de prezenți și amuzanți sunt, cred că și eu i-aș pune pe primul loc. Numai după poza de mai sus puteți să vă imaginați că nu mai voia să plece de la ei.
Lucrul interesant pe care l-am descoperit a fost că lamele fac balet. Excat când am ajuns în dreptul lor, una din ele a ridicat piciorul și a venit imediat și replica Nataliei: ”ia uite și lamele fac balet”… exact ca ea. 🙂
E foarte distractiv să îi asculți pe copii și mai distrctiv să te pui la mintea lor. Afli tot felul de lucruri interesante, nu mai spun cât de amuzante, care îți pot face ziua frumoasă. Căci au ei așa darul acesta de a se bucura de orice cu inocență și din toată inima.
Dacă vă întrebați la ce zoo am fost, răspunsul este Brașov. Da, este deschisă în această perioadă, cu excepția casei maimuțelor și clădirii exotice.
Program:
Luni – închis
Marți & Duminică – 09:00 – 18:00
PREŢUL BILETELOR
Adulţi – 20 lei
Copii peste 2 ani – 10 lei