Anul trecut cred că fiecare dintre noi am bătut un record. De fapt, același record. Am stat cel mai mult timp în casele noastre. Probabil mai mult ca niciodată. Așa am ajuns să fim dintr-o dată pasionați de design interior. Ne-am cumpărat tot felul de lucruri pentru casă. Am mutat mobila, ne-am făcut loc pentru citit, loc pentru lucrat de acasă. Ne-am reorganizat bucătăria, iar balcoanele au devenit brusc interesante și le-am transformat în terase, care de care mai chic.
Noi ne-am luat canapea nouă, cealaltă veche am mutat-o pe balcon și am cumpărat și ditamai telescopul ca să se uite copilul la lună și la stele. Intră la lista de cumpărături compulsive în pandemie.
Ne-am gândit ce bine că avem casa noastră, că este mare, spațioasă, că vedem tot orașul de la geam.
Și mă gândesc că mulți în perioada aceasta s-au gândit serios la o astfel de investiție. Fie să își cumpere un apartament, fie să se mute din apartament la casă, ori pur și simplu într-o locație mai spațioasă.
Aceste gânduri de casă nouă încep prin a căuta cele mai bune oferte pentru un credit ipotecar.
Ca să luăm cea mai bună soluție, să nu pierdem mult timp, să avem răspunsuri la toate întrebările care ne trec prin cap, o opțiune pentru alegerea celui mai potrivit credit ipotecar este un broker de credite.
Fiecare instituție bancară și non-bancară pune la dispoziția clientului multe opțiuni de creditre, fiecare cu propriile condiții. Doar că nu toți suntem bancheri, economiști sau contabili, așa că, fie nu prea înțelegem foarte bine unele aspecte din contractul de creditare, ori nu suntem atenți la toate detaliile. Misiunea brokerului de credite este să te ajute să iei cea mai bună decizie privind creditul tău ipotecar. Îți întocmește dosarul de credit de la A la Z, îți explică condițiile din contractul de credit, te ține la curent, îți explică toate stadiile procesului de creditare și îți va fi alături la semnarea contractului de credit.
Un exemplu ar fi brokerii de credit de la AVBS Credit, o companie de intermediere credite bancare și/sau non-bancare de succes din România. Serviciile AVBS Credit sunt 100% gratuite pentru clienți.
Brokerii de credit de la AVBS Credit îți pot oferi cele mai bune soluții de finanțare privind creditul ipotecar și nu numai. Sunt în parteneriat cu mai mult de 30 de bănci și instituții non-bancare din toată țara și au acces la peste 100 de produse de creditare, astfel încât te pot ajuta să identifici și să alegi cel mai bun credit ipotecar potrivit ție.
Potrivit revistei Forbes, AVBS Credit a intermediat credite în valoare de peste 300 de milioane de euro în 13 ani de activitate, pentru mai mult de 16.000 de clienți.
AVBS Credit numără aproape 50 de francize în majoritatea orașelor mari din țară, iar cele mai multe credite intermediate, peste 80% din volum, au fost credite ipotecare și credite Prima Casă/Noua Casă.
Sper să te ajute toate aceste informații, iar dacă visul tău este o casă nouă, sper cât de curând să ți se îndeplinească și să îmi citești blogul de pe canapeaua nouă, din sufrageria nouă. 🙂
AVBS Credit (avbs.ro) este compania de intermedieri credite bancare fondată în anul 2007 de tânărul antreprenor, Valentin Anghel, care în prezent se află pe locul I ca cifră de afaceri în topul companiilor cu capital 100% românesc în domeniul brokerajului bancar.
Brokerii de credite cu Francize AVBS Credit se află în orașele: București, Bacău, Baia Mare, Brașov, Caransebeș, Călărași, Cluj-Napoca, Constanța, Deva, Drobeta Turnu-Severin, Focșani, Iași, Ilfov, Mangalia, Mircurea-Ciuc, Orăștie, Piatra-Neamț, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Sibiu, Strehaia, Târgoviște, Târgu-Jiu, Turda, și Timișoara și intermediază toate tipurile de credite deoarece dispun de un portofoliu impresionant de soluții de finanțare pentru persoanele fizice și juridice, de la peste 30 de instituții bancare și non-bancare din România!